Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a informat vineri, 5 decembrie 2025, că fermierii pot depune cererile inițiale pentru ajutorul de stat destinat creșterii animalelor, valabil pentru anul 2026, până la data limită de 15 decembrie 2025, inclusiv.
Potrivit anunțului oficial preluat de Wowbiz.ro prin intermediul Agerpres, dosarele trebuie să includă obligatoriu avizul prealabil emis de Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ). Documentația se depune la centrele județene APIA sau la cel din municipiul București, în funcție de raza teritorială unde se află sediul social al beneficiarului.
Valoarea maximă a sprijinului financiar este stabilită diferențiat, în funcție de tipul serviciilor prestate. Astfel, pentru activitățile de întocmire și gestionare a registrului genealogic, sumele alocate sunt de 60 lei/cap pentru taurine, bubaline și ecvine, 35 lei/cap pentru ovine și caprine, iar pentru porcine plafonul este de 100 lei/cap.
În privința determinării calității genetice, subvențiile pot atinge un maxim de 140 lei/cap pentru testarea producției de lapte și 60 lei/cap pentru controlul producției de carne, în cazul taurinelor și bubalinelor.
Pentru speciile ovine și caprine, sprijinul financiar se ridică la 35 lei/cap pentru performanțele de lapte, 35 lei/cap pentru carne, 30 lei/cap pentru rasele cu lână fină și 36 lei/cap pentru pielicele, conform datelor furnizate de APIA.