Skip to main content
Logo Editie Speciala

Apelul premierului Ilie Bolojan. Reducerea voluntară a consumului de energie în orele de vârf după oprirea reactoarelor de la Cernavodă

Premierul Ilie Bolojan cere populației și consumatorilor industriali să reducă voluntar consumul de energie. Recomandarea vizează în mod special intervalul orar 20:00-23:00. Apelul vine după ce reactoarele de la Cernavodă au fost oprite din cauza secetei, potrivit Știrile Kanal D.

Cele două reactoare generau împreună aproximativ 1.300 MW, ceea ce reprezenta 20% din consumul zilnic de energie al României. Oprirea a avut loc din cauza nivelului scăzut al Dunării, care a ajuns la un debit de doar 1.600 de metri cubi pe secundă. Centrala are nevoie de cantități de apă absorbite din bazin prin pompe, iar scăderea apei sub un anumit prag impune oprirea acestora.

Luni seara a fost oprit primul grup, pierzându-se 550 de MW. A doua zi, echipa tehnică a decis oprirea unui nou grup, pierzându-se încă 600-650 de MW. În total, România consumă aproximativ 7.000 de MW într-o zi. Pentru acoperirea deficitului, autoritățile vor porni producția pe gaz, fotovoltaic, stocare, eolian și vor recurge la importuri.

Zona de import critică este seara, între orele 20-23. România importă deja în acest interval aproximativ 1.700 de MW din totalul consumului, dar va fi nevoită să importe o cantitate ceva mai mare. De asemenea, seceta afectează și alte centrale, cel puțin un grup din Ungaria fiind deconectat.

În timpul zilei nu sunt probleme, datorită producției pe componentă fotovoltaică, eoliană și stocării dezvoltate treptat. Situația critică actuală ar putea dura o săptămână sau două. „Apelul meu este să aibă în vedere posibilitatea unei reduceri voluntare a consumului de energie, de a avea grijă cât consumă în orele de seară, de la 20:00-23:00, atunci când avem deficit de energie”, a spus Ilie Bolojan.

Ministerul Energiei transmite că oprirea reactoarelor nu va afecta alimentarea cu energie a gospodăriilor și a agenților economici. Necesarul va fi acoperit prin mobilizarea altor capacități din țară și prin importuri. „Alimentarea populației este prioritatea noastră”, a transmis ministerul.

Raportează articolul

Apelul premierului Ilie Bolojan. Reducerea voluntară a consumului de energie în orele de vârf după oprirea reactoarelor de la Cernavodă

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.