Anisia Gafton și Florin Serghei au devenit părinți pentru prima oară. Comedianta a adus pe lume un copil sănătos
Anisia Gafton și Florin Serghei au devenit părinți pentru prima oară marți, 13 octombrie 2026. Comedianta a adus pe lume un copil sănătos, iar cei doi au anunțat vestea pe rețelele sociale.
Cei doi comedianți au publicat prima fotografie cu bebelușul, însoțită de mesajul „Trei”.
În timpul sarcinii, Anisia Gafton a vorbit în mediul online și despre numele ales pentru copil. Cei doi au decis ca unul dintre prenume să fie Mihail, după ce comedianta a cumpărat din Grecia o statuie cu Sfântul Mihail, pe care a transportat-o cu dificultate.
„Am luat o statuie din Grecia cu Sfântul Mihail și chiar am întâmpinat niște greutăți, că e grea. Cu bagaj de cală, la pus, la colantat. Și am zis: „Băi, dacă am trecut prin atâtea greutăți cât trebuie să trecem cu bibeloul ăla, să-i punem Mihail, de la Sfântul Mihai’.
Da, Mihail, nu Mihai, Mihail. Care să se potrivească acolo. Și acum ne gândim și la alt nume, la al doilea nume și poate la al treilea.
Nu pot să-i pun numele Napoleon. Și tatăl meu a zis: „Măi, da să-i pui numele meu, Napoleon’. Pe el așa îl cheamă.
Măi, nu se potrivește cu Dîmul ăsta. Da, da, și Napoleon Dîm nu dădea. Nu dădea”, spunea Anisia Gafton în urmă cu ceva timp.