Skip to main content
Logo Editie Speciala

Anchetă de amploare în Capitală după ce o mamă și-a făcut singură dreptate și a bătut un copil de nouă ani în Sectorul 4

Polițiștii bucureșteni efectuează o anchetă după ce mama unui băiat de nouă ani l-ar fi agresat pe un alt copil de aceeași vârstă, în urma unui conflict spontan izbucnit între cei doi minori în apropierea unui bloc din Sectorul 4 al Capitalei.

Poliția Capitalei a fost sesizată miercuri de către o femeie care a reclamat că fiul său în vârstă de 9 ani ar fi fost lovit de o persoană într-o zonă din Sectorul 4.

În urma verificărilor, polițiștii s-u deplasat cu operativitate la fața locului. „Polițiștii s-au deplasat cu operativitate la faţa locului, iar din verificările efectuate a rezultat că, în timp ce doi minori, ambii în vârstă de 9 ani, se aflau în proximitatea unui bloc din sectorul menţionat, între aceştia ar fi izbucnit un conflict spontan, context în care unul dintre minori l-ar fi lovit pe celălalt. Ulterior, la adresa respectivă s-ar fi deplasat mama copilului agresat, care, în împrejurările respective, l-ar fi agresat fizic pe cel de-al doilea minor”, precizează sursa citată.

Femeii care a semnalat agresiunea i s-au adus la cunoştinţă prevederile legale privind posibilitatea emiterii unui ordin de protecţie, însă aceasta a refuzat. Cercetările sunt continuate de polițiștii de la Secţia 26 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violenţe.

Autoritățile le recomandă cetăţenilor ca, în situaţia în care sunt martorii unui conflict sau ai unei fapte penale, să nu recurgă la acte de violenţă şi să nu încerce să îşi facă singuri dreptate.

Conform sursei citate, „astfel de situaţii trebuie sesizate de îndată poliţiştilor, iar intervenţia directă trebuie să se limiteze la măsuri care nu pun în pericol integritatea fizică a persoanelor implicate. De asemenea, în cazul în care o persoană este victima unei agresiuni sau asistă la săvârşirea unei fapte de natură penală, aceasta este încurajată să solicite sprijinul autorităților”.

Informații suplimentare despre acest incident pot fi consultate în sursa originală.

Raportează articolul

Anchetă de amploare în Capitală după ce o mamă și-a făcut singură dreptate și a bătut un copil de nouă ani în Sectorul 4

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.