Alertă! O localitate întreagă evacuată! Navă plină cu GPL – în flăcări! Pericol imens de explozie!

Alertă! O localitate întreagă evacuată! Navă plină cu GPL – în flăcări! Pericol imens de explozie!

Un număr de 15 persoane din localitatea tulceană Plauru au fost evacuate preventiv în cursul nopții trecute, după ce un atac cu drone rusești a provocat un incendiu la o navă încărcată cu GPL în portul ucrainean Ismail, situat în apropierea graniței cu România. Este prima dată când autoritățile române dispun o astfel de măsură în urma unui atac desfășurat în proximitatea teritoriului național.

CITEȘTE ȘI: Dezvăluiri cutremurătoare din biletul de adio al polițistului de 24 de ani! Ultimele cuvinte ale lui Marius sunt sfâșietoare!

Incidentul s-a produs în cursul nopții de luni, când drone rusești au lovit o navă sub pavilion turcesc în portul Ismail. În urma bubuiturilor puternice, la numărul de urgență 112 au fost înregistrate patru apeluri de la cetățeni, iar autoritățile au emis un mesaj RO-Alert pentru zona respectivă.

Din cauza încărcăturii extrem de inflamabile, există un risc ridicat de explozie, nava arzând în continuare. În acest context, a fost activat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență din Tulcea pentru a gestiona situația. Nava, care transporta GPL, venea din Turcia și intrase în România pe la bara Sulina.

Cele 15 persoane evacuate, împreună cu animalele lor de companie, au fost transportate în localitatea Ceatalchioi, unde Primăria le-a pus la dispoziție spații de cazare. Autoritățile subliniază că măsura este una preventivă și că pe teritoriul României nu se înregistrează niciun incendiu. Ca măsură suplimentară, circulația rutieră către Plauru a fost oprită.

Potrivit autorităților, decizia evacuării preventive a fost luată „având în vedere proximitatea față de teritoriul României și natura încărcăturii” de pe navă, care prezintă riscul propagării efectelor. Măsura, coordonată cu structurile Ministerului Afacerilor Interne, va fi menținută „până la eliminarea oricărui risc pentru populație”.

Pentru monitorizarea situației la fața locului, un echipaj al Detașamentului de Pompieri a fost dislocat în zonă. Acesta execută misiuni de recunoaștere, monitorizare și sprijin operativ.

Alertă! O localitate întreagă evacuată! Navă plină cu GPL – în flăcări! Pericol imens de explozie!

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a confirmat că în noaptea de luni a avut loc un nou atac cu drone în proximitatea frontierei României, dar a precizat că nu au fost identificate pătrunderi neautorizate în spațiul aerian național.

Etichete:
2025 - Ediție Specială. Toate drepturile rezervate!