Skip to main content
Logo Editie Speciala

Adolescent de 17 ani decedat în urma unui accident rutier produs la intrare în municipiul Constanța

Un adolescent de 17 ani a murit după ce a intrat cu motociclul într-o autoutilitară pe DN3, la intrare în municipiul Constanța dinspre localitatea Valu lui Traian. Tragedia a avut loc pe 14 august, în jurul orei 07:45, potrivit Știrile KanalD.

Polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea accidentului în dimineața respectivă. Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat că tânărul conducea un motociclu și, înainte de a ajunge la sensul giratoriu de pe DN3, ar fi pierdut controlul ghidonului. Acesta a intrat în coliziune cu o autoutilitară care era parcată în afara părții carosabile.

Cadrele medicale sosite la locul evenimentului au început manevrele de resuscitare pentru a-l salva pe minor. Din nefericire, acestea nu au putut face nimic și au fost nevoite să declare decesul victimei chiar la fața locului.

În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că victima avea actele în regulă pentru vehiculul condus. „Din primele verificări a rezultat faptul că motociclul necesita permis de conducere începând cu vârsta de 16 ani, iar tânărul poseda permis de conducere corespunzător”, au transmis autoritățile.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal. Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.

Raportează articolul

Adolescent de 17 ani decedat în urma unui accident rutier produs la intrare în municipiul Constanța

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.