Skip to main content
Logo Editie Speciala

Actrița Aylin Mujica trece printr-o dramă. Fiul său, DJ-ul Mauro Menendez, a murit la 31 de ani

Actrița Aylin Mujica, cunoscută publicului din România pentru rolurile sale din telenovele precum „Săracii tineri bogați” și „Aurora”, trece printr-o dramă personală. Fiul său, Mauro Menendez, s-a stins din viață la vârsta de 31 de ani.

Vestea tragică a fost confirmată de tatăl tânărului, Osamu Menendez. Acesta a transmis un mesaj succint prin care a anunțat decesul fiului său, precizând că se află în drum spre casă pentru a aduce trupul neînsuflețit, conform publicației Unica.

Mauro Menendez lucra în industria muzicală ca DJ și susținea spectacole în Miami, Caraibe și alte orașe din Statele Unite. Deși presa internațională a relatat că tânărul s-ar fi confruntat cu probleme de sănătate, printre care și complicații cauzate de o pneumonie, cauza oficială a decesului nu a fost confirmată.

Pe rețelele de socializare, Aylin Mujica a publicat un mesaj dureros despre pierderea celui care i-a fost fiu. Aceasta a scris: „Absența lui lasă un gol imposibil de descris, iar să învăț să trăiesc cu această durere va fi cea mai mare provocare din întreaga mea viață”.

Actrița a primit numeroase mesaje de condoleanțe din partea fanilor și a colegilor din lumea artistică. Aceștia i-au transmis sprijinul lor în aceste clipe dificile, după ce vestea morții lui Mauro Menendez a devenit cunoscută.