Skip to main content
Logo Editie Speciala

Accident rutier mortal în Brașov. O mașină a spulberat trei pietoni pe trotuar după ce a trecut peste un sens giratoriu

Un grav accident rutier s-a produs în Brașov, pe strada Mureșenilor, în urma căruia doi bărbați și-au pierdut viața și un al treilea a fost rănit grav. O mașină albă a sărit peste un sens giratoriu și a lovit în plin trei persoane, după cum arată informațiile publicate de Știrile Kanal D. Impactul a avut loc în jurul orei 21:00, potrivit camerelor de supraveghere care au surprins momentul.

Printre victime se află Alexandru, un tânër în vârstă de 26 de ani din Piatra Neamț, care urma să își sărbătorească ziua de naștere peste 10 zile. Alături de el a murit un turist german în vârstă de 34 de ani, cei doi fiind striviți în timpul evenimentului rutier. Un alt turist german, în vârstă de 31 de ani, a fost rănit grav în același accident.

Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a transmis că la volanul autoturismului Duster se afla un bărbat de 50 de ani. Acesta conducea dinspre strada Lungă către strada Mureșenilor și, în zona intersecției cu sensul giratoriu, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare. Vehiculul a urcat pe spațiul verde al sensului giratoriu și a rulat pe trotuarul drept, unde i-a acroșat pe cei trei pietoni.

Șoferul mașinii a suferit și el leziuni în urma evenimentului și a fost transportat la o unitate medicală. De asemenea, al treilea pieton implicat beneficiază în prezent de sprijin medical. Moartea tânărului din Piatra Neamț a adus multă suferință apropiaților, iubita acestuia și mama ei publicând mesaje dureroase în mediul online. „Copile ce drum ai avut și ce blestem te-a urmărit de ai plecat așa tânăr? Aveai planuri, vise și un drum lung in fata și o fată ce te iubește până la cer și înapoi. Drum lin și plin de lumină copile”, a scris mama iubitei sale.