Skip to main content
Logo Editie Speciala

Accident mortal pe DN6 în Caraș-Severin. Un șofer bulgar a murit după ce a intrat cu mașina în două TIR-uri

Un șofer bulgar în vârstă de 68 de ani și-a pierdut viața duminică după-amiază într-un accident extrem de violent produs pe DN6, în afara localității Slatina Timiș, județul Caraș-Severin. Tragedia a avut loc la kilometrul 436, pe sensul de mers Orșova – Caransebeș, fiind implicate un autoturism înmatriculat în Bulgaria și două TIR-uri.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, bărbatul ar fi încercat să efectueze o depășire, moment în care mașina sa a intrat frontal într-un ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 38 de ani, din județul Mehedinți. În urma impactului extrem de puternic, autoturismul a fost proiectat într-un al doilea TIR și apoi aruncat în afara carosabilului.

Vehiculul a fost distrus aproape în totalitate, iar pentru șoferul bulgar impactul a fost fatal, acesta decedând pe loc în ciuda intervenției echipajelor de salvare. Ceilalți doi șoferi implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele indicând că aceștia nu se aflau sub influența alcoolului.

Traficul rutier a fost restricționat pe ambele sensuri pentru a permite intervenția echipajelor de urgență și desfășurarea cercetărilor la fața locului. Autoritățile continuă ancheta pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia pe acest sector de drum intens circulat.

Raportează articolul

Accident mortal pe DN6 în Caraș-Severin. Un șofer bulgar a murit după ce a intrat cu mașina în două TIR-uri

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.