Accident grav pe DN 15 în județul Mureș. Două persoane au murit și alte patru au fost rănite după o coliziune frontală
Un accident rutier grav a avut loc duminică, 13 septembrie 2026, pe DN 15, în localitatea Gornești, județul Mureș, soldat cu două persoane decedate și alte patru transportate la spital, printre care și un copil de 8 ani.
Coliziunea frontală s-a produs între două autoturisme, iar trei dintre victime sunt în stare mai gravă. Intervenția pompierilor a fost solicitată în jurul orei 15.00, la fața locului ajungând două autospeciale echipate pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă.
„Pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Reghin au fost solicitaţi, cu puţin timp în urmă, la un accident rutier produs în localitatea Gorneşti, în care sunt implicate două autoturisme. La locul intervenţiei au fost mobilizate două autospeciale de intervenţie, dotate cu module de descarcerare, precum şi două ambulanţe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă”, a transmis inițial ISU Mureş, la ora 15.16.
Șase persoane au fost implicate în accident, două dintre ele rămânând blocate în autoturisme, unde echipajele medicale au constatat decesul acestora.
Din primele verificări făcute de polițiști rezultă că un bărbat de 71 de ani, din comuna Vărgata, se deplasa cu mașina către Reghin și, în împrejurări care urmează să fie stabilite, ar fi ajuns pe contrasens, izbindu-se frontal de o altă mașină.
Cel de-al doilea autoturism era condus de un bărbat de 56 de ani, din municipiul Reghin.
Șoferul în vârstă de 71 de ani și pasagera aflată pe scaunul din dreapta-față, o femeie de 69 de ani, au murit în urma impactului.
Celelalte patru persoane rănite au fost preluate și transportate la o unitate medicală. În mașina condusă de bărbatul de 71 de ani se afla un minor de 8 ani, iar celelalte trei persoane rănite erau ocupante ale celui de-al doilea autoturism.
Traficul pe DN 15, pe sensul Târgu Mureș-Reghin, a fost oprit în zona localității Gornești, Centrul Infotrafic estimând reluarea circulației după ora 16.30.
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș continuă cercetările pentru stabilirea modului în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, conform unor informații preistisec din sursă.