Skip to main content
Logo Editie Speciala

Accident grav pe bulevardul Dacia din Mioveni provocat de un șofer beat, trei persoane rănite

Un accident rutier soldat cu rănirea a trei persoane s-a produs marți, 1 septembrie 2026, pe bulevardul Dacia din Mioveni. Primele informații arată că șoferul care a provocat coliziunea dintre cele două autoturisme ar fi condus sub influența alcoolului.

Conform IPJ Argeș, un șofer în vârstă de 45 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a intrat în coliziune cu o altă mașină, la volanul căreia se afla un bărbat de 34 de ani.

În urma impactului, trei persoane au avut nevoie de îngrijri medicale și au fost transportate la spital. Este vorba despre cei doi șoferi și o femeie de 41 de ani, pasageră în mașina bărbatului de 34 de ani. Una dintre victime a fost în stare de inconștiență, dar și-a revenit ulterior.

Bărbatul considerat vinovat a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă, continuând cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

„La fața locului au intervenit polițiștii Formațiunii Rutiere Mioveni, din verificările preliminare reieșind că un bărbat, de 45 de ani, domiciliat în orașul Mioveni, care conducea un autoturism pe bld. Dacia din Mioveni, în împrejurări ce fac obiectul cercetărilor, posibil pe fondul nepăstrării distanței regulamentare față de autovehiculul din fața sa, precum și al consumului de alcool, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat, de 34 de ani, din comuna Buzoești, județul Argeș.”, transmite IPJ Argeș.

Raportează articolul

Accident grav pe bulevardul Dacia din Mioveni provocat de un șofer beat, trei persoane rănite

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.