Accident grav pe autostrada A1. Patru vehicule implicate și o victimă încarcerată
Traficul a fost oprit temporar pe autostrada A1, pe sensul de mers către Deva, în urma unui accident rutier în care au fost implicate patru vehicule, printre care un autocamion și o autoplatformă care transporta alte trei autoturisme, potrivit Kanal D. Evenimentul rutier s-a produs la kilometrul 427+900, respectiv pe A1 km 428. În fiecare dintre vehicule se afla doar câte un șofer, iar toate persoanele implicate erau conștiente și cooperante.
La locul incidentului au fost mobilizate echipaje de intervenție pentru acordarea primului ajutor și pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor. ISU Timiş a anunțat, vineri, că „Pompierii făgeţeni au fost solicitaţi să intervină pentru asigurarea măsurilor PSI şi prim ajutor în urma unui accident rutier produs pe A1 km 428. La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi un echipaj SMURD”.
În urma impactului, o femeie a rămas blocată într-unul dintre autoturisme, fiind nevoie de intervenția echipelor de salvare pentru extragerea acesteia. Pompierii au precizat că „În fiecare vehicul se afla doar conducătorul auto. O victimă de sex feminin a rămas blocată într-un autoturism. Aceasta va fi transportată la spital”.
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara au anunțat oprirea temporară a traficului în zona menționată. Potrivit estimărilor autorităților, circulația urma să fie reluată în condiții normale după încheierea intervenției și eliberarea carosabilului.