Un echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt a fost implicat într-un accident rutier vineri seara, în timp ce se îndrepta spre o altă intervenție. Autospeciala de pompieri în care se aflau s-a răsturnat în zona localității Lunca Corbului. Cei cinci pompieri din vehicul au fost răniți și transportați la Spitalul Județean de Urgență Pitești pentru îngrijiri medicale.
Reprezentanții ISU Olt au confirmat incidentul și au oferit detalii despre starea victimelor. „Pe timpul deplasării spre un accident rutier produs pe DX 12, în zona localității Lunca Corbului, o autospecială de stingere din cadrul Stației Scornicești s-a răsturnat pe carosabil. Toți cei cinci membri ai echipajului sunt conștienți, cu diverse traumatisme prin accident rutier, au fost evaluați la fața locului și au fost transportați la UPU Argeș”, a transmis ISU Olt.
Evenimentul s-a produs în contextul în care circulația pe Drumul Expres 12 era deja grav afectată de mai multe incidente. Potrivit DRDP Craiova, traficul pe sensul Pitești-Craiova a fost închis între nodul Broșteni și nodul Negreni. Totodată, în zona kilometrului 81, un autotren a intrat în coliziune cu parapetul, iar în apropiere de Ghercești a avut loc o tamponare în care au fost implicate trei autoturisme.
Poliția Județeană Olt a oferit informații despre accidentul în care a fost implicat autotrenul, precizând că șoferul a fost neatent la volan. „Din primele verificări, a reieșit faptul că un bărbat de 57 de ani, din județul Dolj, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și remorcă, ar fi desfășurat alte activități de natură a-i distrage atenția de la conducerea autovehiculului, intrând astfel în coliziune cu parapetul metalic. În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime omenești, fiind înregistrate doar pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ. Polițiștii rutieri sunt prezenți la fața locului pentru fluidizarea traficului și continuarea verificărilor. Bărbatul urmează a fi sancționat contravențional conform prevederilor legale pentru abaterea săvârșită“, a comunicat IPJ Olt.