A ajuns în comă de la un fir de păr. Avea doar 4% șanse
Un bărbat în vârstă de 36 de ani din Statele Unite a supraviețuit miraculos după ce a ajuns în comă și a dezvoltat o septicemie severă, declanșată de o tentativă de a îndepărta un fir de păr crescut sub piele. Deși medicii i-au dat doar 4% șanse de supraviețuire și au indicat lipsa activității cerebrale, familia a refuzat deconectarea de la aparatele de susținere a vieții.
Potrivit Ladbible.com, Steven Spinale a contractat o infecție gravă în zona inghinală. La scurt timp după îndepărtarea firului de păr, bărbatul a început să se simtă „destul de rău”, iar starea sa s-a deteriorat într-atât încât a fost necesară intubarea și conectarea la ventilație mecanică.
Conform publicației The Sun, septicemia a fost cauzată de o infecție bacteriană rară care a pornit de la rana superficială și a avansat rapid, „blocându-i toate organele”. În spital, pacientul a dezvoltat pneumonie dublă, gripă A și sindrom respiratoriu acut (SDRA).
Pe fondul complicațiilor, bărbatul a suferit și un „accident vascular cerebral minor după ce infecția i-a ajuns la inimă”, fiind ulterior plasat în comă indusă. Medicii au comunicat familiei că pacientul se afla „în moarte cerebrală”, însă apropiații au refuzat să accepte prognosticul rezervat.
În cele din urmă, Steven și-a recăpătat cunoștința și a intrat într-un proces complex de reabilitare. Evoluția sa a fost documentată pe rețelele de socializare de către sora sa, Michelle.
Într-o postare pe TikTok din noiembrie 2025, familia a prezentat imagini cu „momentele importante” ale recuperării, surprinzând ședințele de fizioterapie, alimentația asistată și etapele prin care bărbatul a reînvățat să meargă.