Doliu în lumea mondenă. Mădălina Apostol, fosta parteneră a lui Nick Rădoi, a încetat din viață la 41 de ani
Mădălina Apostol, fosta iubită a lui Nick Rădoi, a murit în noaptea de 12 spre 13 septembrie, în jurul orei 02:00, la vârsta de 41 de ani. Vestea că tânăra și-a pus capăt zilelor din cauza unei boli grele a șocat pe toată lumea, apropiații menționând că aceasta s-ar fi sinucis în România, deși în ultimii ani locuise în SUA și Mexic.
Mai multe persoane publice au transmis mesaje de condoleanțe în mediul online. „Odihnește-te în pace, Mădălina Apostol! Ai fost minunată, dar nu m-aș fi putut gândi vreodată că ai să pleci așa”, este mesajul transmis de Bianca Drăgușanu.
Inițial, înmormântarea fusese anunțată pentru data de 14 septembrie, iar cei care au cunoscut-o au fost informați unde își pot lua un ultim rămas bun. „Pentru cei care ați cunoscut-o pe Mădălina și vreți să vă luați rămas bun de la ea, va fi depusă la cimitirul privat «Eternitatea». Bulevardul Metalurgiei, nr. 65-67, Sector 4, București”, a precizat Bianca Drăgușanu.
Programul funeraliilor a suferit modificări, deoarece trupul neînsuflețit va ajunge la capelă cu o zi mai târziu decât era planificat inițial. Potrivit aceluiași izvor, trupul va fi depus la capelă marți, 15 septembrie, la aceeași adresă, iar înmormântarea va avea loc joi, 17 septembrie, orele urmând să fie anunțate ulterior.
Apropiații au amintit că Mădălina Apostol suferea de vasculită, o boală autoimună periculoasă despre care chiar ea vorbise în vara anului 2023, la care s-ar fi adăugat și o depresie.
Informații suplimentare despre acest subiect pot fi consultate pe Ştirile Kanal D.