Skip to main content
Logo Editie Speciala

Diana Matei a părăsit Ministerul Apărării. Artista a renunțat la carieră după aproape două decenii pentru familie și muzică

După aproape două decenii de activitate, Diana Matei a decis să plece de la Ministerul Apărării Naționale. Artista a explicat într-o emisiune TV motivele care au stat la baza acestei decizii, acuzând un program extrem de încărcat și dorința de a petrece mai mult timp cu familia.

Prezentă în platoul unei emisiuni TV, Diana Matei a povestit că pur și simplu nu mai făcea față programului mult prea încărcat. În plus, a simțit că e momentul să încetinească ritmul și să le ofere mai mult timp celor dragi.

„Nu mai puteam face față. Era extrem de solicitant. Eu sunt foarte inimioasă, așa îmi este firea, și aș face foarte multe lucruri deodată și m-aș băga în 100 de mii de proiecte. Sunt extrem de pasionată de tot ceea ce fac și, prin firea mea, sunt foarte ambițioasă. (…) La un moment dat există și alegeri pe care trebuie să le facem și bineînțeles că cel mai important este Ianis, este familia mea”, a declarat Diana Matei, la emisiunea lui Capatos.

Artista a mărturisit că nu s-a grăbit deloc și că a fost o hotărâre luată în timp. Nu este genul de persoană care să acționeze sub impulsul momentului, așa că a pus în balanță toate plusurile și minusurile înainte de a face acest pas.

Despărțirea de colegi a fost cea mai dificilă parte a întregului proces. A legat prietenii strânse în cei 20 de ani de muncă, iar gândul că lasă în urmă acești oameni o emoționează profund.

„Foarte greu renunți la relații și la oameni. Eu sunt un om fidel relațiilor și oamenilor, mi-e foarte greu să mă despart de oameni, de lucrurile pe care le fac, le construiesc, nu mă desprind foarte ușor de oameni și de situații. Dar, când o fac, nu iau hotărârea imediat, cântăresc foarte bine când iau o hotărâre”, a mai declarat Diana Matei.

De acum încolo, Diana Matei vrea să se dedice total celor dragi și muzicii, acestea fiind cele două mari priorități pe care își dorește să se concentreze.

Întrebată de Denise Rifai ce salariu avea, de fapt, pe cartea de muncă la Ministerul Apărării, Diana Matei a recunoscut că suma nu era una fixă, ci varia în funcție de sporuri și de proiectele în care era implicată.

„Trebuie să fac diferența între brut și net că habar nu am. Cred că undeva la 8.600 de RON, ceva de genul acesta. Și sunt sporuri, pentru că la armată sunt niște sporuri micuțe care… fluctuații foarte mici. Adică, uneori sunt mai puțin cu 100, 200 RON sau mai mult, dar cam ăsta este salariul.”, a declarat artista.

Raportează articolul

Diana Matei a părăsit Ministerul Apărării. Artista a renunțat la carieră după aproape două decenii pentru familie și muzică

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.