Incendiu violent la un bloc din Florești. Flăcările au cuprins patru apartamente și acoperișul
Un incendiu a izbucnit la un bloc situat pe strada Eroilor din localitatea Florești, județul Cluj, unde flăcările au cuprins mai multe apartamente și s-au extins parțial către acoperiș. La fața locului se desfășoară o intervenție de amploare a echipajelor de urgență, conform Observatornews.
Conform primelor date, patru apartamente au fost grav afectate de flăcări. De asemenea, mai mulți locatari aflați la ultimul nivel al clădirii ar fi rămas blocați pe balcon în timp ce așteptau intervenția salvatorilor.
Pentru gestionarea situației au fost mobilizați pompieri din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca, intervenția fiind asigurată cu patru autospeciale pentru stingere, două autoscări și un echipaj SMURD. Până la acest moment nu au fost raportate persoane rănite, iar forțele de intervenție continuă verificarea clădirii și limitarea pagubelor.
„Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbucnit la mai multe apartamente ale unui bloc situat pe strada Eroilor din comuna Florești.
Totodată, potrivit primelor informații, flăcările s-au extins parțial și la acoperișul blocului. Nu sunt anunțate victime, iar la fața locului au fost trimise progresiv două autoscări, patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD”, se arată în informarea ISU Cluj.