Skip to main content
Logo Editie Speciala

Codruța Filip, adevărul dureros despre divorțul de Valentin Sanfira: „Îmi era greu tot timpul”

Codruța Filip a vorbit deschis despre experiența dureroasă a divorțului de Valentin Sanfira și despre modul în care această etapă i-a marcat viața. Deși s-a dedicat în totalitate căsniciei, convinsă că legătura va dura pentru totdeauna, artista subliniază că nu și-a pierdut încrederea în dragoste și își dorește, la momentul potrivit, o nouă familie.

Cântăreața a mărturisit că procesul de vindecare a fost dificil, însă determinarea psihică și dorința de a nu-i împovăra pe cei dragi au motivat-o să depășească impasul.

„La un moment dat îmi era greu tot timpul, nu conta momentul zilei, dar am depășit cumva tot ceea ce mi s-a întâmplat, pentru că mie dintotdeauna mi s-a spus că sunt un om foarte tare, și psihic vorbind. Și cred că pur și simplu mi-am indus ideea asta și am zis nu, eu trebuie să trec peste asta și trebuie să fiu bine. Și în primul rând, pentru mine sunt foarte importanți oamenii din jurul meu, oamenii la care eu țin foarte tare și pe care-i prețuiesc. Și dacă văd că starea mea le face rău, automat încerc să-mi revin ca să-i văd fericiți.”, a spus ea.

Întrebată dacă mai crede în sintagma clasică a poveștilor cu final fericit, artista a explicat că exemplul oferit de părinții săi o face să creadă în continuare într-o căsnicie trainică.

„Da, da. Eu am spus la un moment dat că viața bate filmul, deci da, se poate. Dar uite, o să-ți spun altceva: eu încă cred cu tărie că expresia asta este adevărată și că poate fi reală la un moment dat. Cred că trebuie să existe foarte multă sinceritate din partea amândurora și cred că trebuie să fie dispuși amândoi să meargă până la capăt și să fie loiali, pentru mine asta este foarte important. Și deschiși unul față de celălalt și să n-aibă secrete, e esențial. Până la urmă, cred că trebuie să iubească amândoi, nu e suficient ca unul să-și dăruiască tot sufletul și celălalt să vină cu jumătăți de măsură sau poate spre deloc. Am atâtea exemple în familie, exemple frumoase, încât n-aș putea să renunț la ideea întemeierii unei familii fericite și la faptul că într-adevăr există dragoste adevărată. Ai mei au căsnicie de 31 de ani deja, durează de foarte mult timp, îi văd că se iubesc în continuare în aceeași măsură, cu același patos și că se respectă reciproc și pur și simplu trec prin greutăți împreună”.

Experiența prin care a trecut a determinat-o să își analizeze propriul comportament, conștientizând atât calitățile care o definesc, cât și tendința de a oferi prea multă încredere celor din jur.

„Plusuri: sunt o persoană foarte determinată, ambițioasă, bătăioasă, nu mă dau înlături de la nimic, îmi plac foarte mult provocările. Și minusuri am destule. Pur și simplu mi se pare că am foarte multă încredere în oameni și, la un moment dat, lucrul ăsta ajunge să fie mai mult rău decât bun, deși mi-ar plăcea să fie invers. Mie-mi place de obicei să cred că toată lumea e bună, că toți oamenii sunt deschiși și toți oamenii vor să fie alături de tine necondiționat și sincer. Și nu-i așa din păcate, trăim într-o lume haotică, în care mie mi se pare că onestitatea e printre lucrurile rare, ceea ce e păcat.”, a punctat ea.

Pentru a evita o nouă suferință, Codruța Filip intenționează să fie mai precaută în relațiile interumane, dar fără a renunța la bunătatea și la valorile cultivate în familie.

„Eu oricum îmi păstrez principiile și valorile cu care am crescut de mică, pentru că asta mi se pare că reprezintă baza ta în viață și de acolo pleci întotdeauna. Dar cred că o să fiu mai rezervată. Mai grijulie puțin în relațiile cu oamenii în general. Știi? Asta ca să mă protejez pe mine și să-mi protejez sufletul în primul rând. Pentru că e greu să fii rănit, știi? E greu să te refaci după. Ok, da, și o să fiu puțin mai atentă. Așa îmi place să cred, că am învățat niște lucruri și că o să le pun în aplicare, știi? Pe toate cele învățate. Dar acum nu știu, pentru că nici n-aș vrea să mă schimb foarte tare. Uite, mama îmi zice în fiecare zi că ceea ce își dorește foarte mult de la mine este că, în ciuda tuturor celor întâmplate și în ciuda oamenilor, poate mai răi pe care îi întâlnesc sau… Să nu mă schimb. Să rămân același om inocent, pur, care vrea să ofere în jurul lui bunătate și care a învățat la un moment dat să acorde prima șansă oricărui om pe care îl întâlnește. Știi, să nu îmi pierd chestia asta.”, a mai spus vedeta.

Referitor la o viitoare relație, Codruța Filip menționează că sinceritatea și iubirea autentică sunt esențiale, deși consideră că momentul actual este prematur pentru un nou început.

„Să fie sincer și să mă iubească sincer. O să fie greu. Și chiar m-am gândit la un moment dat că n-aș vrea să sufere un om bun care va veni și nu cred că o să se întâmple foarte rapid pentru că nu mi s-ar părea corect față de persoana respectivă, nu simt că m-am vindecat complet și că sunt bine, este devreme, dar nici nu sunt foarte închisă, adică e ok, dacă va veni la un moment dat, să vină. Eu încă mai cred în iubire și îmi doresc în continuare o familie și copii, pentru că mi se pare că pentru asta trăim.”, a precizat Codruța.

Din punct de vedere profesional, sprijinul publicului a fost un factor determinant pentru a continua să urce pe scenă. În plan personal, artista a dezvăluit că nu ține diete și nu își monitorizează caloriile, compensând preferințele culinare prin antrenamente la sală de patru sau cinci ori pe săptămână.

„Să-mi cântăresc eu mâncarea? Doamne ferește, niciodată. Eu dacă fac sport, mănânc. Și mănânc de toate, cu carbohidrați, cu grăsimi, cu tot ce vrei, n-am rețineri de genul ăsta. Shaorma direct. Îmi iau colegii din band și mergem ori la shaorma ori dacă nu-i deschis mergem la un Mc, dacă nu-i deschis Mc-ul găsim noi o covrigărie ceva deschisă, nu se poate. Sau dacă nu, din benzinărie îmi iau toate prostiile. Shaorma cu sosuri multe, dacă nu are sos de maioneză cu usturoi nu e shaorma în primul rând. Și pun orice: ardei iute, roșii, cartofi, pătrunjel, ceapă. Și dacă n-are ceapă e degeaba, mai bine n-o mănânci.”, a mai spus Codruța Filip.

Raportează articolul

Codruța Filip, adevărul dureros despre divorțul de Valentin Sanfira: „Îmi era greu tot timpul”

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.