Skip to main content
Logo Editie Speciala

Daniela Iliescu a izbucnit în lacrimi în prima zi de școală a fiului ei Milan

Daniela Iliescu și-a îngrijorat fanii în prima zi de școală a fiului ei, Milan, după ce s-a postat în lacrimi pe rețelele de socializare. Emoțiile au copleșit-o, vedeta subliniind că cele mai puternice sentimente în aceste zile sunt trăite de mame.

Cu această ocazie, ea a transmis un mesaj dedicat tuturor mămicilor care urmăresc activitatea ei online. „Dumnezeu să fie cu noi, mamele astăzi, că doar El știe ce e în sufletul nostru în primele zile de școală și grădiniță și câte emoții încercăm să ascundem. Să fie bine, baftă tuturor copilașilor și părinților. Să fie un an bun. Lăsați bucuria să vă cuprindă.”, a scris Daniela Iliescu, pe Instagram.

Pe parcursul relației lor, Daniela Iliescu și Culiță Sterp au trecut împreună prin numeroase etape, formând una dintre cele mai urmărite familii din lumea mondenă. Recent, cei doi au aniversat 18 ani de când se cunosc, ocazie cu care partenera artistului a pregătit o surpriză.

Culiță Sterp le-a dezvăluit fanilor de pe TikTok că Daniela a închiriat un spațiu exclusiv pentru ei doi, pentru a se bucura în liniște de acest moment important. „Deci iubita mea a închiriat locul ăsta special numai pentru noi, pentru vacanța asta a noastră. Știți de ce? Pentru că facem 15 ani de când ne cunoaștem. Sau, cred că mai mult. De câți ani ne cunoaștem, iubire? Din 2008. Din 2008. Mamă, din 2008. Adică de 18 ani. Facem majoratul.”, a spus artistul.

Mai multe detalii despre acest subiect pot fi citite pe Kfetele.

Raportează articolul

Daniela Iliescu a izbucnit în lacrimi în prima zi de școală a fiului ei Milan

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.