Skip to main content
Logo Editie Speciala

Tragedie în munții din Italia. Un tânăr moldovean de 22 de ani a murit după o cădere de 200 de metri

Un tânăr în vârstă de 22 de ani și-a pierdut viața după ce a căzut de la o înălțime de 200 de metri în timpul unui traseu de tip via ferrata pe Vajo Scuro, aflat în Grupul Fumante din Prealpii Vicentine.

Originar din Republica Moldova, Andrea Mămăligă locuia în Saonara, provincia Padova, de unde plecase spre munte cu intenția de a-și petrece noaptea într-un refugiu. Pentru că nu a mai ajuns acasă duminică seara, pe 30 august, familia a alertat autoritățile.

Forțele de ordine au descoperit autoturismul tânărului parcat în apropiere de Rifugio Battisti. Căutările au fost extinse la sol și în aer, fiind mobilizate echipe Salvamont din Recoaro-Valdagno, Schio și Arsiero, salvatori ai Gărzii Financiare, pompieri, carabinieri și un elicopter din Veneția echipat cu un dispozitiv Imsi Catcher.

Operațiunea a avansat după ce un alt excursionist le-a relatat salvatorilor că, în ziua precedentă, găsise mai multe obiecte pe traseul Vajo Scuro. Un grup de intervenție a coborât pe peretele abrupt, a găsit lucrurile tânărului, iar cu ajutorul unei drone i-a localizat trupul neînsuflețit.

Trupul lui Andrea a fost recuperat cu elicopterul și dus la baza de lângă Rifugio Battisti, autoritățile deschizând o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale tragediei. Primele informații indică faptul că acesta ar fi căzut la scurt timp după ce a început urcarea pe traseu.

Vestea decesului a provocat o puternică emoție în rândul comunității de moldoveni din Italia.

„Întreaga comunitate de moldoveni din Italia este profund întristată de pierderea tragică a tânărului Andrea Mamaliga, în vârstă de doar 22 de ani, din Saonara, provincia Padova. O simplă excursie în munții vicentini s-a transformat într-o tragedie greu de cuprins în cuvinte. Andrea și-a pierdut viața în urma unei căderi de peste 200 de metri, lăsând în urmă o familie îndurerată, prieteni și oameni care l-au cunoscut și care astăzi îl plâng.”

„La doar 22 de ani, un drum s-a oprit mult prea devreme…Transmitem cele mai sincere condoleanțe părinților, rudelor, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut și l-au iubit. Dumnezeu să-l odihnească în pace și să ofere familiei putere pentru a trece prin această încercare atât de grea. Sincere condoleanțe”, este mesajul comunității de moldoveni din Italia.

Informații suplimentare pot fi consultate pe Știrile Kanal D.

Raportează articolul

Tragedie în munții din Italia. Un tânăr moldovean de 22 de ani a murit după o cădere de 200 de metri

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.