Studentă la Drept din Iași, ucisă de fostul iubit pompier care apoi s-a sinucis
Andreea Daniela Gherghel, în vârstă de 22 de ani, studentă în anul al patrulea la Facultatea de Drept din Iași, a fost ucisă de fostul ei iubit, Dragoș Seseu, care era pompier. Agresorul a fost găsit mort ulterior într-o zonă împădurită, după ce și-a pus capăt zilelor.
Cei doi au fost iubiți timp de șase ani și au fost colegi la Liceul La Salle Pildești. Relația lor a trecut prin mai multe despărțiri, iar fata refuzase o nouă împăcare începând din luna iunie a acestui an.
Moartea celor doi tineri a șocat comunitatea, aceștia fiind cunoscuți drept persoane liniștite și educate. Cadrele didactice ale liceului absolvit de ei au transmis un mesaj de condoleanțe: „Întreaga noastră comunitate școlară este profund afectată de vestea plecării mult prea devreme a doi dintre absolvenții noştri dragi: Andreea Daniela Gherghel (promoția 2023) și Dragoş Seseu (promoția 2020). Pierderea lor lasă un gol imens și o tristețe adâncă în inimile tuturor celor care i-au cunoscut, i-au prețuit și le-au îndrumat pașii. În aceste momente de grea suferință, când cuvintele devin neputincioase, suntem cu sufletul și gândul alături de familiile îndoliate. Le transmitem compasiunea noastră profundă și întregul nostru sprijin moral. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să le aline durerea, să le ofere puterea de a depăși această grea încercare, iar pe Andreea și Dragoș să îi primească în lumina și pacea Sa veşnică. Amintirea lor va rămâne vie în comunitatea noastră. Dumnezeu să îi odihnească în pace!”
Familia tinerei este în stare de șoc. Mama Andreei a declarat: „Foarte greu, foarte greu mi-e să vorbesc despre ea la timpul trecut. Mi-a rupt sufletul. O copilă în anul IV de facultate, la Drept, la Iaşi, un copil care lucra pe vacanţă, să scoată bani ca să-i fie mai uşor. O manipula şi atât. S-au despărţit şi anul trecut, iar s-au împăcat, îşi bătea joc de ea el, erau despărţiţi acum din iunie”.
La rândul său, tatăl fetei a menționat: „A spus că nu-i e frică de el, că nu i se poate întâmpla nimic. Nu dă în ea, nu o bate. Da, s-au mai certat. (…) A venit în casă, a dormit în casă, băiat bun, cu vorba, dar cu gândul…n-am ştiut ce are în capul lui”.
În urma tragicului eveniment, familia se pregătește de înmormântare. Andreea Daniela Gherghel va fi înmormântată miercuri, la ora 9.00, în comuna Gherăiești, județul Neamț. Informații suplimentare pot fi consultate în sursă.