Control masiv al ANPC în benzinării. Amenzi de peste 100.000 de lei pentru scumpiri ilegale după ora 12:00
ANPC a început să sancționeze benzinăriile în cadrul controlului național declanșat după scumpirea carburanților. Președintele instituției, Csaba Lajos Békési, afirmă că inspectorii au descoperit „foarte multe” cazuri în care operatorii au majorat prețurile după ora 12:00, deși legea permite o singură scumpire pe zi, înaintea acestei ore. Sancțiunea minimă este de 100.000 de lei și nu poate fi înlocuită cu un avertisment.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor desfășoară controale în stațiile de carburanți din întreaga țară, după seria de majorări care a dus motorina din nou peste pragul de 10 lei pe litru și a menținut benzina în jurul valorii de 9,50 lei.
Inspectorii urmăresc atât modul în care benzinăriile schimbă prețurile în fiecare zi, cât și adaosurile comerciale practicate după intrarea în vigoare a Legii nr. 162/2026.
„Prețul combustibililor ne «arde» la buzunar pe toți”, a transmis ANPC, odată cu declanșarea verificărilor.
Președintele ANPC, Csaba Lajos Békési, a declarat duminică, la Digi24, că inspectorii sunt deja în teren și că primele verificări au scos la iveală numeroase abateri.
Cele mai multe nereguli identificate până acum privesc momentul în care benzinăriile au modificat prețurile. Potrivit legii, operatorii pot aplica o singură majorare pe zi, iar aceasta trebuie făcută cel târziu la ora 12:00.
Mai multe benzinării au continuat însă să crească prețurile și după această oră.
„Au fost foarte multe nereguli constatate”, a declarat șeful ANPC, precizând că au fost deja sancționați mai mulți operatori economici.
Békési nu a anunțat câte benzinării au primit amenzi și nici valoarea totală a sancțiunilor aplicate până acum. El a precizat însă că amenda minimă este de 100.000 de lei.
Fiind vorba despre o lege specială, inspectorii nu pot aplica avertismente, iar companiile sancționate nu pot beneficia de posibilitatea achitării unei valori reprezentând jumătate din minimul amenzii.
Legea face o distincție clară între scumpirea și ieftinirea carburanților. Benzinăriile pot majora prețurile o singură dată într-o zi și numai până la ora 12:00.
După această oră, orice modificare în creștere poate atrage o sancțiune. În schimb, reducerile pot fi operate oricând și de mai multe ori în aceeași zi.
Șeful ANPC a explicat că inspectorii verifică evidențele zilnice ale operatorilor pentru a stabili ora exactă la care a fost schimbat prețul afișat la pompă.
Pentru încălcarea acestor reguli, legea prevede amenzi cuprinse între 100.000 și 500.000 de lei, cu plata integrală a sancțiunii.
A doua parte a controlului privește adaosul comercial practicat de companiile petroliere. Această verificare este mai complexă și presupune analizarea documentelor contabile și a datelor transmise lunar de operatori.
ANPC va analiza adaosurile aplicate în ultimele trei luni și le va compara cu media înregistrată de fiecare companie în anul 2025.
„Fiecare operator economic are o medie a adaosului comercial practicat”, a explicat Csaba Lajos Békési. Dacă nivelul constatat în perioada verificată îl depășește pe cel permis prin lege, compania poate fi amendată.
În cazul depășirii adaosului comercial, sancțiunea este diferită de cea aplicată pentru schimbarea prețului după ora 12:00. Amenzile pot ajunge între 1% și 2% din cifra de afaceri anuală realizată de operator în anul anterior sancționării.
Pentru marile rețele de benzinării, o asemenea sancțiune poate însemna sume considerabil mai mari decât amenda fixă de 100.000–500.000 de lei.
Operatorii economici trebuie-să pună lunar la dispoziția autorităților informațiile privind adaosurile comerciale practicate.
Analiza completă a evoluției prețurilor și a adaosurilor urmează să fie făcută în perioada 7–31 octombrie, prin raportare la intervalul de trei luni stabilit de lege.
Legea nr. 162/2026 a instituit situația de criză pe piața țițeiului, benzinei și motorinei până la 31 octombrie 2026. Perioada poate fi prelungită de Guvern dacă problemele care au determinat adoptarea măsurilor continuă.
Actul normativ limitează adaosul comercial la nivelul mediu practicat de fiecare operator în 2025 și introduce regulile speciale privind modificarea zilnică a prețurilor.
Controlul formării prețurilor este împărțit între mai multe instituții. Ministerul Finanțelor urmărește componenta legată de accize, Consiliul Concurenței verifică evoluția cotațiilor și eventualele practici anticoncurențiale, iar ANPC monitorizează adaosul comercial și respectarea regulilor privind schimbarea prețului la pompă.
Autoritățile urmează să coopereze și să facă schimb de date atunci când verificările indică posibile încălcări care intră în competența altei instituții.
Șeful ANPC le-a transmis consumatorilor că pot sesiza autoritatea dacă observă modificări repetate ale prețurilor în aceeași zi sau majorări efectuate după ora 12:00. Reclamațiile pot fi trimise prin platforma de petiții a instituției, prin e-mail, telefonic sau direct la comisariatele teritoriale.
Controalele au loc în timp ce carburanții se mențin la niveluri ridicate. Duminică, 30 august, în București, benzina standard se vindea cu aproximativ 9,51 lei pe litru, iar motorina cu 10,14 lei.
Prețuri apropiate erau înregistrate la Constanța și Iași. La Cluj-Napoca, benzina costa aproximativ 9,49 lei, iar motorina 10,09 lei. În Timișoara, benzina se vindea cu circa 9,48 lei pe litru, iar motorina cu 10,10 lei.
În aceste condiții, umplerea unui rezervor de 50 de litri costă aproximativ 475 de lei în cazul unei mașini pe benzină și peste 500 de lei în cazul unui autoturism diesel, conform datelor centralizate de stiripesurse.ro.