Skip to main content
Logo Editie Speciala

Viața Codruței Filip după divorț. Artista ajunge la sală noaptea, la ora 22.30, epuizată după muncă

Viața Codruței Filip s-a schimbat considerabil în ultimele luni, artista traversând una dintre cele mai aglomerate perioade din carieră, marcată de numeroase concerte, evenimente și proiecte muzicale. După divorțul de Valentin Sanfira, cântăreața se concentrează intens pe carieră și pe propria persoană, reușind să își mențină echilibrul prin sport, în ciuda unui program care o face adesea să ajungă acasă în toiul nopții și să doarmă doar câteva ore.

Pentru Codruța Filip, mișcarea a devenit o parte esențială a rutinei, reușind să ajungă la sală chiar și după zile de muncă epuizante de 12 sau 14 ore.

„Cam de 4-5 ori pe săptămână ajung la sport. Aproape în fiecare zi, da. Dacă mă trezesc, de exemplu, la 7 dimineața și termin programul la 22.00 seara, la 22.30 sunt în sala de sport. Indiferent de cât de obosită aș fi”, a declarat Codruța Filip.

Deși recunoaște că au existat săptămâni în care programul sufocant a împiedicat-o să ajungă la antrenamente, artista încearcă mereu să revină la disciplina care o face să se simtă bine.

„Să știi că, uite, săptămâna asta n-am reușit să ajung deloc la sală. Pentru că nu am avut timp să respir, dar mă țin de sport. Măcar atât, da. De sport mă țin.”

Succesul din ultima perioadă vine însă și cu sacrificii, programul fiind aproape permanent pe drumuri, ceea ce face ca alimentația să nu fie întotdeauna pe placul ei.

„Alimentația este un pic haotică. Încerc, mă străduiesc să mănânc sănătos, dar având în vedere că sunt mereu pe drumuri și alerg la evenimente și concerte, îmi încurcă un pic planurile.”

Chiar și așa, ea încearcă să păstreze un echilibru fără a recurge la restricții extreme și recunoaște că are mici plăceri vinovate în timpul orelor petrecute pe șosea.

„Îmi cumpăr din benzinării numai plăcintuțe, numai prăjiturele, cornuri cu ciocolată. Mai simt câteodată nevoia de dulce. Și atunci mă ajută un pic și îmi dă un plus de energie.”

Cu toate acestea, artista precizează că nu este dependentă de deserturi, străduindu-se să mențină un stil de viață sănătos și să compenseze abaterile alimentare prin sport, conform Wowbiz.

Raportează articolul

Viața Codruței Filip după divorț. Artista ajunge la sală noaptea, la ora 22.30, epuizată după muncă

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.