Accident tragic pe Valea Oltului. Un șofer bulgar a murit după ce a intrat cu duba în plin într-un TIR
Un cetățean bulgar în vârstă de 57 de ani a murit, marți seară, într-un accident tragic pe DN7, la kilometrul 202, în zona Lotrișor, după ce autoutilitara pe care o conducea s-a ciocnit puternic de semiremorca unui TIR.
În urma primelor cercetări efectuate de polițiști, șoferul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare din cauze care urmează să fie aflate și a lovit semiremorca din lateral.
Impactul de pe Valea Oltului a fost foarte dur și, în ciuda eforturilor făcute de salvatori, șoferul de 57 de ani a murit. Cetățeanul bulgar era singura persoană care se afla în autoutilitară.
Potrivit IPJ Vâlcea, șoferul TIR-ului, un bărbat în vârstă de 41 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest. Rezultatul verificării a fost negativ.
Circulația rutieră este în continuare blocată. Polițiștii și echipele de intervenție se ocupă de gestionarea situației dar și de reluarea traficului în mod sigur.
În primă fază, autoritățile au fost anunțate că în acel loc a fost un accident în care au fost implicate un autotren și un microbuz, dar și că ar putea fi mai multe victime.
În acest sens, a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Atunci când echipajele au ajuns la fața locului și au aflat care este situația, măsură a fost dezactivată.