Deputatul USR Claudiu Năsui renunță la mandatul din România pentru a deveni ministru al Economiei în Guvernul Republicii Moldova
Deputatul USR Claudiu Năsui a anunțat că va renunța la mandatul din Parlamentul României pentru a prelua portofoliul de ministru al Economiei în Guvernul Republicii Moldova.
Năsui a precizat că a rezonat puternic cu viziunea noului premier al Republicii Moldova, Vasile Tofan, ca țara să devină cea mai primitoare pentru antreprenori.
„Am acceptat să preiau portofoliul de ministru al Economiei în Guvernul Republicii Moldova. Istoria ne-a arătat în repetate rânduri că, acolo unde au predominat respectul pentru proprietatea privată şi ideile libertăţii economice, oamenii au prosperat. Am intrat în politică acum aproape 10 ani pentru a promova aceste principii ale liberalismului, care au scos din sărăcie mai mulţi oameni decât orice alte politici din lume”, a scris Claudiu Năsui pe Facebook.
Deputatul USR a subliniat că premierul Vasile Tofan înțelege rolul statului în economie.
„El înţelege că statul nu rezolvă problemele economice, în cel mai bun caz, doar le administrează, iar de cele mai multe ori, le agravează atunci când intervine în economie. Bogăţia şi prosperitatea, înainte de a putea fi redistribuite de stat, trebuie mai întâi produse, iar premisele necesare pentru aceasta sunt tocmai valorile pieţei libere, care au funcţionat oriunde au fost aplicate”, a adăugat Năsui.
Decizia presupune încetarea activității sale parlamentare în România pentru a contribui la efortul reformator din Republica Moldova.
„Am ales să răspund invitaţiei domnului Tofan de a mă alătura Guvernului Republicii Moldova, chiar dacă acest pas presupune să renunţ la mandatul de deputat în Parlamentul României şi să-mi dedic experienţa unui nou efort reformator, menit să ducă la capăt procesul de liberalizare şi privatizare început după căderea comunismului. Premierul Tofan are misiunea grea, dar onorantă, de a-şi conduce ţara în direcţia potrivită: cea a libertăţii şi a apropierii de România şi de Europa. Sunt fericit să-mi asum aceeaşi misiune, cu optimism, entuziasm şi cu încrederea că o economie moldovenească mai prosperă înseamnă şi o economie românească mai prosperă, în parcursul nostru comun european”, a transmis acesta, conform News.ro.