Skip to main content
Logo Editie Speciala

Calendarul noului an școlar a fost aprobat. Când încep cursurile și cum pică vacanțele

Ministerul Educației a aprobat și a publicat în Monitorul Oficial structura noului an școlar 2026-2027. Pentru majoritatea elevilor, cursurile vor începe luni, 7 septembrie 2026, și se vor încheia vineri, 18 iunie 2027, procesul educațional fiind structurat în continuare pe cinci module de învățare.

Anul școlar are o durată standard de 36 de săptămâni de cursuri, fiind prevăzute excepții pentru anii terminali și filierele de specialitate. Elevii claselor a XII-a zi și a XIII-a seral vor finaliza cursurile pe 4 iunie 2027 (după 34 de săptămâni), iar elevii de clasa a VIII-a pe 11 iunie 2027 (după 35 de săptămâni), pentru pregătirea examenelor naționale. Pentru liceul tehnologic și învățământul profesional, anul școlar va avea 37 de săptămâni și se va încheia pe 25 iunie 2027.

Ministerul Educației a respins propunerile părinților de a reveni la intervalul 15 septembrie – 15 iunie, dar și solicitările de renunțare sau comasare a programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”. Instituția a precizat că aceste programe sunt incluse în totalul celor 36 de săptămâni obligatorii, iar decalarea începerii cursurilor ar fi prelungit anul școlar și ar fi afectat calendarul examenelor naționale și admiterile la liceu și facultate.

Școlile vor decide perioadele de desfășurare pentru „Școala altfel” și „Săptămâna verde” în intervalul 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027. Totodată, inspectoratele școlare vor avea la dispoziție trei intervale din care pot alege săptămâna de vacanță mobilă din perioada 15 februarie – 7 martie 2027.

Calendarul vacanțelor pentru anul școlar 2026-2027 cuprinde: vacanța de toamnă (24 octombrie – 1 noiembrie 2026), vacanța de iarnă (23 decembrie 2026 – 10 ianuarie 2027), vacanța mobilă de schi (o săptămână în intervalul 15 februarie – 7 martie 2027), vacanța de primăvară (24 aprilie – 4 mai 2027) și vacanța de vară, care începe după finalizarea cursurilor fiecărui ciclu de studiu.

Cele cinci module de învățare sunt programate astfel: Modulul 1 (7 septembrie – 23 octombrie 2026), Modulul 2 (2 noiembrie – 22 decembrie 2026), Modulul 3 (11 ianuarie 2027 până la vacanța mobilă din februarie), Modulul 4 (după vacanța din februarie până pe 23 aprilie 2027) și Modulul 5 (5 mai – 18 iunie 2027).