Doliu la Ambulanța Iași. A murit Cornel Căpraru, un profesionist devotat din prima linie
Serviciul de Ambulanță Județean Iași a anunțat decesul ambulanțierului Căpraru Cornel. Dispariția acestuia a îndoliat colectivul instituției și pe toți cei care l-au cunoscut de-a lungul activității sale profesionale.
În mesajul de rămas-bun, colegii l-au descris drept un profesionist devotat, care și-a exercitat meseria cu responsabilitate și seriozitate. Aceștia au subliniat că, până în urmă cu puțin timp, Cornel a făcut parte din echipele aflate în prima linie a intervențiilor de urgență.
„Despărțirea atât de bruscă de un coleg care, în urmă cu doar câteva luni, era în mijlocul nostru, ne întristează profund și ne amintește cât de fragilă este viața. În aceste clipe de grea încercare, transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit”, au transmis colegii săi.