Doliu uriaș în lumea artistică: marea soprană Ileana Cotrubaș a decedat. Anunțul a fost făcut de Opera Națională București
Soprana Ileana Cotrubaș a decedat joi, 20 august 2026, a anunțat Opera Națională București. Artista a fost una dintre cele mai importante voci românești din secolul XX, fiind un reper al artei lirice internaționale.
Reprezentanții instituției au evocat debutul și primii pași din cariera marii artiste: „Născută la Galați, la 9 iunie 1939, într-o familie de muzicieni, Ileana Cotrubaș și-a început drumul artistic la doar nouă ani, în Corul de Copii al Radiodifuziunii Române. Stabilită la București din 1952, pentru a urma cursurile Școlii Speciale de Muzică, artista a debutat pe scena Operei din București în 1964, înainte de a cuceri marile scene ale lumii”.
Pe parcursul carierei sale impresionante, Ileana Cotrubaș a cântat la Opera de Stat din Viena, Hamburg, Berlin, Festivalul de la Salzburg, Glyndebourne, Royal Opera House Covent Garden, Teatro alla Scala din Milano și Metropolitan Opera din New York.
„Momentul din 1975, când a înlocuit-o în ultimul moment pe Mirella Freni în rolul Mimì din „La Bohème”, la Scala din Milano, a rămas emblematic pentru cariera sa. Admirată pentru unicitatea vocii, inteligența frazării și forța expresivă a interpretării, Ileana Cotrubaș a colaborat cu dirijori legendari și a lăsat o amprentă profundă asupra repertoriului liric, de la Mozart și Verdi la Puccini, Bizet și Offenbach”, a mai transmis Opera Națională București.
„După retragerea de pe scenă, a continuat să dăruiască artei cântului prin pedagogie și cursuri de măiestrie, formând și inspirând generații de artiști”, a completat sursa citată.