Accident grav în Bihor. O femeie rămasă captivă în mașină a fost transportată la spital în stare gravă cu cod roșu
Două persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier grav produs în noaptea de miercuri spre joi, în localitatea Tinăud din județul Bihor. În evenimentul rutier a fost implicat un autoturism în care se aflau două persoane.
Potrivit ISU Bihor, la fața locului au fost mobilizate de urgență echipaje din cadrul Stației de Pompieri Aleșd, cu o autospecială de primă intervenție și comandă dotată cu modul de descarcerare, precum și un echipaj de paramedici. De asemenea, în sprijin au intervenit echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă, cu medic de urgență.
„Echipajul de descarcerare a acţionat pentru evacuarea femeii rămase captivă în autoturismul avariat, aceasta fiind extrasă şi predată echipajelor medicale. Femeia, aflată în stare gravă, a fost preluată de echipajul de Terapie Intensivă Mobilă, fiind transportată la spital cu cod roşu medical. Bărbatul, care a suferit răni de gravitate uşoară şi medie, a primit îngrijiri medicale la faţa locului şi a fost, de asemenea, transportat la spital”, a precizat sursa citată, conform News.ro.