Trupul neînsuflețit al Danielei, românca găsită moartă în lada patului în Italia, a fost repatriat. Ce au descoperit anchetatorii
Trupul neînsuflețit al Danielei Florea, românca în vârstă de 35 de ani găsită fără viață în locuința sa din Italia, a fost repatriat în România. Trupul femeii fusese descoperit ascuns în lada patului, învelit într-un cearșaf.
Repatrierea a fost posibilă datorită mobilizării comunității, oameni cu suflet mare din România și Italia donând sumele necesare pentru ca femeia să poată fi înmormântată în țara natală. Printre persoanele care s-au implicat activ în acest demers s-a numărat și actuala parteneră a fostului soț al Danielei.
Ipotezele anchetatorilor privind cauza decesului
Deoarece cadavrul se afla într-o stare avansată de descompunere la momentul descoperirii, medicii legiști nu au putut stabili imediat cauza exactă a morții. Totuși, investigațiile ulterioare au arătat că victima prezenta o lovitură în zona capului.
Principala pistă luată în calcul de anchetatori este că Daniela ar fi fost lovită la cap și ulterior sufocată cu o pernă. Deși a fost analizată și posibilitatea unei ștrangulări, această variantă este puțin probabilă, întrucât osul hioid nu prezenta fracturi.
În prezent, o singură persoană este cercetată în acest dosar: Daniel, fostul partener al Danielei și tatăl unuia dintre copiii săi. Acesta neagă orice implicare și este cercetat în stare de libertate.
Doi copii au rămas orfani de mamă
Daniela Florea era originară din comuna Matca, județul Galați, și locuia la Torino, unde lucra ca personal de curățenie într-un spital.
Femeia a lăsat în urmă doi băieți: un adolescent de 16 ani, care locuiește în Italia alături de tatăl său, și un copil de 6 ani, rezultat din relația cu actualul suspect.