Incendiu de proporții la Mănăstirea Cășiel. Patru clădiri au fost distruse de flăcări
Un incendiu de proporții a izbucnit luni, pe 17 august, la Mănăstirea Cășiel din localitatea Cășiel-Strâmbu, comuna Chiuiești, potrivit Știrile Kanal D. Flăcările au făcut scrum patru clădiri ale lăcașului de cult. Pagubele materiale sunt uriașe, focul afectând două imobile, dintre care unul cu funcțiune tehnică și al doilea cu spații de locuit, precum și alte două imobile cu funcțiuni mixte, respectiv magazii și spații de locuit.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj a anunțat că, din fericire, nu s-au înregistrat victime. De asemenea, nicio persoană nu a solicitat ajutor medical după izbucnirea incendiului.
Pompierii din cadrul detașamentelui Dej, 1 Cluj-Napoca și 2 Cluj-Napoca ale ISU Cluj au intervenit la fața locului cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD trimisă preventiv. Salvatorii au reușit să lichideze flăcările cu sprijinul unor autospeciale suplimentare trimise de la ISU Bistrița-Năsăud și ISU Maramureș.