Skip to main content
Logo Editie Speciala

Motivul pentru care Mirela Vaida refuză să își facă vacanțele în România

Mirela Vaida le-a dat un răspuns celor care o întreabă de ce își face vacanțele în străinătate și nu în România. Prezentatoarea a explicat că traficul aglomerat și problemele de infrastructură sunt motivele principale pentru care preferă să plece peste hotare, conform Wowbiz. Vedeta a publicat o fotografie din mașină în timp ce se afla în trafic și a povestit că a pierdut două ore și jumătate doar ca să treacă de Sinaia.

Prezentatoare TV cunoscută, Mirela Vaida este activă pe rețelele sociale și păstrează o legătură apropiată cu urmăritorii ei. Aceasta a scris pe Instagram despre nemulțumirile legate de drumurile din țară. „Poate vă mai aud vreodată că mă luați tare: <<Doamna Mirela, dar de ce nu vă faceți concediile și la noi în țară și dați banii la străini?>>. Uite, de-aia! Am plecat de două ore jumate și abia am trecut de Sinaia”, a transmis vedeta.

Vedeta a precizat că timpul pierdut pe drumuri transformă orice călătorie într-o experiență obositoare. Aceasta a adăugat că speră ca după această explicație să nu mai fie luată la rost pentru alegerile sale legate de concediu. În plus, prezentatoare a arătat că apreciază frumusețea țării și consideră că aceasta are un potențial turistic uriaș.

În opinia sa, lipsa unor drumuri moderne îi descurajează atât pe români, cât și pe turiștii străini care vor să descopere zone noi. „E superbă țara noastră, dar e greu de ajuns la ea. Nu poți face turism pe o singură bandă, prin sate, cu limită de 30-50 km/h”, a mai transmis vedeta de televiziune.