Autoritățile au pus în consultare publică proiectul privind calendarul înscrierilor în învățământul preșcolar și antepreșcolar pentru anul 2026. Potrivit datelor furnizate de RomaniaTV.net, o noutate semnificativă în document o reprezintă posibilitatea ca micuții să fie înscriși și pe parcursul anului școlar, în situații excepționale, dacă apar locuri noi prin deschiderea unor unități de învățământ.
Procesul debutează cu etapa de reînscrieri, programată în perioada 18–22 mai 2026. Această fază este dedicată exclusiv copiilor care frecventează deja o unitate de învățământ și care doresc să continue în același loc. Părinții trebuie să depună o cerere în acest sens, urmând ca, la finalul intervalului, unitățile să publice lista locurilor rămase vacante.
Ulterior, conform calendarului propus, înscrierea copiilor care vin pentru prima dată la creșă sau grădiniță se va desfășura în mai multe etape:
Prima etapă de înscrieri se va derula între 25 mai și 18 iunie 2026. Părinții pot depune cererile în intervalul 25–29 mai, urmând ca procesarea opțiunilor să se facă succesiv: între 2 și 8 iunie pentru prima opțiune, 9-12 iunie pentru a doua și 15-17 iunie pentru cea de-a treia. Rezultatele finale pentru această etapă vor fi afișate pe 18 iunie.
A doua etapă este planificată pentru perioada 22 iunie – 9 iulie 2026. Depunerea dosarelor va avea loc între 22 și 26 iunie, iar repartizarea pe baza celor trei opțiuni se va face între 29 iunie și 8 iulie, listele finale fiind publicate pe data de 9 iulie.
Pentru copiii care nu au fost repartizați în fazele anterioare sau nu au participat la acestea, este prevăzută o etapă de ajustări, care se va încheia pe 28 august 2026.
Dosarele pot fi depuse pentru copiulii cu vârste între 3 luni și 3 ani în cazul creșelor, respectiv între 3 și 6 ani pentru grădinițe. Părinții pot trece în cerere până la trei variante, în ordinea preferințelor, iar documentele se depun la sediul unității menționate ca primă opțiune. În situația în care există mai multe solicitări decât locuri disponibile, se vor aplica criterii de departajare, fiind acordată prioritate copiilor de 4 și 5 ani, având în vedere că grupele mijlocie și mare sunt obligatorii.
Este important de menționat că acest calendar este în prezent un proiect aflat în analiză. Varianta finală va fi aprobată și publicată după finalizarea consultărilor publice și a dezbaterilor oficiale.