Cât costă masa de Paște pentru românii din Diaspora! Prețuri ireale în Italia, Spania sau Germania pentru miel și ouă

Mai puțin de o lună îi mai desparte pe creștinii din Diaspora de sărbătoarea Învierii Domnului, celebrată anul acesta pe 12 aprilie. Românii stabiliți în străinătate au început deja pregătirile pentru masa festivă, de pe care nu vor lipsi produsele tradiționale precum carnea de miel, ouăle roșii, brânzeturile și vinul. Totuși, costurile necesare acestor preparate variază semnificativ, în funcție de țara de reședință.

Conform datelor centralizate de publicația Capital și preluate de România TV, Italia prezintă prețuri cuprinse între 15 și 25 de euro pentru un kilogram de carne de miel. În „Cizmă”, un set de șase ouă costă între 1,80 și 3 euro, în timp ce brânza de oaie poate ajunge la 25 de euro pe kilogram. Pentru băuturile alcoolice, românii din Italia plătesc între 4 și 12 euro pentru o sticlă de vin roșu, alb sau rose.

În Spania, costurile pentru carnea de miel sunt ceva mai scăzute, variind între 12 și 18 euro pe kilogram. Un cofraj cu 12 ouă este vândut cu prețuri între 2 și 3 euro, iar brânza de capră se situează în intervalul 12-22 de euro. Vinul spaniol are prețuri de pornire de la 5 euro, ajungând până la 15 euro pentru o sticlă de 750 ml.

Piața din Germania oferă carne de miel la prețuri estimate între 10 și 14 euro kilogramul, însă brânzeturile pot fi mai scumpe, brânza de capră atingând pragul de 30 de euro. Ouăle de găină (12 bucăți) costă între 2,30 și 4,20 euro, în timp ce deliciile din ciocolată specifice perioadei sunt mai accesibile, având prețuri între 1,50 și 7 euro.

Austria se remarcă prin cea mai mare fluctuație de preț pentru carnea de miel, care poate începe de la 9 euro și poate ajunge până la 55 de euro pe kilogram. În această țară, brânza de vacă se vinde cu 16-25 de euro, iar un cofraj de 12 ouă poate depăși pragul de 5 euro. Vinurile, indiferent de tip, au un preț mediu situat între 6 și 12 euro per sticlă.

În Marea Britanie, moneda de referință este lira sterlină, iar un kilogram de miel costă între 16 și 19 lire. Românii din Anglia scot din buzunar între 1,50 și 1,55 lire pentru șase ouă, iar brânza de oaie este cotată între 16 și 23 de lire. Cât despre băuturi, o sticlă de vin alb sau roșu pornește de la 5,50 lire, în timp ce vinul rose este ceva mai ieftin, având prețuri între 5 și 8 lire.

[article_sources]
Etichete:
2026 - Ediție Specială. Toate drepturile rezervate!