Incendiu de proporții în Buzău. Aproape o sută de hectare de vegetație au fost distruse de flăcări
Aproape 100 de hectare de teren au ars într-un incendiu de amploare izbucnit în satul Orația din comuna Podgoria. Pompierii din Buzău au intervenit ieri după-amiază, 4 august 2026, pentru stingerea focului care a cuprins o întinsă suprafață cu vegetație uscată și mărăciniș, potrivit Europa FM.
Misiunea la sol a pompierilor a fost îngreunată de caniculă și vânt, în condițiile în care focarele multiple au degajat fum dens. Focul se apropia și de suprafețe cu diverse culturi sau chiar de curțile de la periferie, iar în zonă a fost emis un mesaj RO-Alert pentru cetățeni din cauza degajărilor mari de fum.
Pentru gestionarea situației, în zonă au fost trimise 5 echipaje și o ambulanță SMURD care a supravegheat misiunea. Echipajul era pregătit să intervină fie pentru localnici, fie, la nevoie, pentru pompieri.