Ozana Barabancea trece printr-o etapă de transformare fizică și spirituală, reușind să își stabilizeze greutatea după mai mulți ani de fluctuații. Deși în trecut a apelat la intervenții medicale, precum montarea unui inel gastric, soprana a explicat recent că actualul proces de slăbire se bazează pe o disciplină alimentară riguroasă și pe eliminarea produselor procesate.
„În primul rând, am slăbit mult mai sănătos, în sensul că nu mi-a căzut pielea, masa musculară nu s-a pierdut și metabolizez mult mai ușor. Mănânc lucruri mult mai ușoare, am renunțat la tot ce înseamnă biscuiței, crănțănele și alte nenorociri. Evit zahărul pe cât posibil. Mănânc două ouă fierte dimineața, cu ardei gras sau cu castraveți”, a declarat artista în cadrul unei emisiuni la Magic FM, citată de România TV.
Vedeta a precizat că urmează un protocol alimentar specific, pentru care a cerut binecuvântare în primele săptămâni de post, detalii despre acest regim fiind disponibile pe rețelele sale de socializare. Această schimbare de stil de viață i-a recalibrat receptorii gustativi, diminuându-i apetitul pentru alimente dulci sau sărate. „Ideea este că mi-mi-am schimbat gustul pentru sărat, pentru amar, pentru dulce, și atunci creierul meu percepe altfel și cere mai puțin dulce, mai puțin sărat, mai puțin…”, a completat Ozana Barabancea.
Pe lângă transformarea alimentară, soprana a renunțat definitiv și la fumat în urmă cu patru ani, în urma unei perioade tensionate marcate de probleme juridice și financiare cu firma sa. Decizia a fost luată ca un act de credință și o promisiune personală.
„Eram într-un proces foarte urât, acum patru ani, cu niște băieți răi care mi-au pus firma în insolvență. Am pierdut firma, dar, în schimb, n-am pierdut alte lucruri. Și, ca să scap, m-am dus la Maica Domnului și i-am spus: ”Te rog frumos să mă ajuți!”. Și mi-a zis preotul, preotul Onu din Pitești, mi-a zis: ”Cere orice, doar că trebuie să dai ceva în schimb. Orice poți să ceri, că ea te ajută, dar ceva, o jertfă, trebuie să dai”. Și am zis: Ok, din secunda asta eu nu mai fumez. Și atunci am renunțat la fumat. Iată ce simplu!”, a mai povestit artista pentru sursa citată.