Drama pe o plajă din Eforie Nord. Un turist a căzut inconștient după ce a ieșit din mare
Un bărbat în vârstă de 59 de ani a căzut la pământ în timp ce ieșea din apă, în stațiunea Eforie Nord. Incidentul s-a petrecut sub privirile altor persoane aflate pe plajă. Oamenii s-au speriat când au văzut că bărbatul se simte rău. Două femei au cerut imediat ajutorul salvamarilor. Un echipaj SMURD a ajuns la fața locului și l-a resuscitat pe bărbat, potrivit Wowbiz.
Bărbatul ieșise din mare și mergea spre mal moment în care i s-a făcut rău și s-a prăbușit. Două turiste care se aflau în zonă au povestit cum s-au petrecut momentele de panică. „Noi eram pe plajă. După aceea a venit pe mal, aici. Ea m-a tras repede. Era cu capul în jos. Eu, iniţial, am crezut că caută ceva. Efectiv era aşa”, au spus acestea. „I-am ridicat capul. Când l-am întors să văd de ce nu se mai ridică, scuipa spumă albă pe nas şi pe gură. Atunci am strigat la ea, cheamă repede salvamarii, că nu e ok”, au mai relatat martorii.
Salvatorii au intervenit rapid după ce au fost chemați de cele două femei. „Noi imediat ne-am dus. L-am pus în poziţia de siguranţă. I-am verificat pulsul. Am văzut că nu are puls. Am început resuscitarea. Băieţii de la SMURD fiind aici aproape, ei imediat au venit. Sunt foarte mulţi care nu respectă vremea. E foarte cald. Ei consumă alcool. Au probleme medicale. Noi îi avertizăm tot timpul”, au declarat salvatorii.
Apropiații bărbatului au precizat că acesta s-ar confrunta cu probleme cardiace. Medicii iau în calcul că bărbatului i s-ar fi putut declanșa un șoc din cauza diferenței de temperatură dintre apa mării și aerul de afară.