Incendiu de proporții la Mănăstirea Bisericani. O persoană a fost găsită carbonizată în chilii
O persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu puternic izbucnit la Mănăstirea Bisericani. Focul a pornit la o chilie și s-a extins la o clădire cu o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați, potrivit informațiilor publicate de Știrile TVR.
Clădirea afectată adăpostea spații de cazare și arhiva mănăstirii. ISU Neamț a transmis că pompierii au descoperit trupul carbonizat într-una dintre camerele clădirii, victima fiind surprinsă de incendiu în interior.
Alarma a fost dată prin numărul 112, iar intervenția forțelor de urgență a mobilizat 9 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 40 de cadre. Focul s-a manifestat generalizat la nivelul mansardei, care era construită din lemn, la un corp de clădire cu regimul de înălțime demisol, parter și mansardă.
Despre intervenție, ISU Neamț a transmis: „În data de 31 iulie, la ora 3:39, prin 112 am fost informați despre izbucnirea unui incendiu la o clădire din cadrul Mănăstirii Bisericani. La locul intervenției am constatat că aveam o ardere generalizată la nivelul mansardei, la un corp din clădire spațiu administrativ, zonă de arhivă. Clădirea are un regim de înălțime demisol, parter și mansardă, mansarda fiind din lemn. Arderea se manifesta practic la acest nivel al mansardei, generalizat. Pentru stingerea incendiului, Inspectoratul a mobilizat la locul intervenției un număr de 9 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 40 de cadre. Din păcate, conform informațiilor primite de la cei de la locul intervenției s-a adeverit în final faptul că a existat și o victimă decedată care a fost surprinsă de incendiu în interior.”