Doliu la Spitalul Găești. O asistentă medicală a murit subit în vacanța de pe litoral
O asistentă medicală de la Spitalul Orășenesc Găești a murit subit în timpul concediului petrecut pe litoral, potrivit Wowbiz. Vestea tragică a provocat un val de emoție în rândul familiei, colegilor și pacienților.
Tragedia s-a petrecut în timp ce Mihaela Ilie mergea împreună cu soțul și copilul său către un restaurant. La un moment dat, femeia s-a prăbușit din senin, iar persoanele aflate în apropiere au alertat serviciile de urgență.
Echipajele medicale sosite la fața locului au început manevrele de resuscitare. În ciuda încercărilor de a-i salva viața, medicii au fost nevoiți să declare decesul.
Vestea morții sale a îndurerat comunitatea din Găești. Colegii și pacienții își amintesc de ea ca de un profesionist care oferea încurajare, bunătate și sprijin.
Pe rețelele sociale au fost publicate numeroase mesaje de condoleanțe. „Dumnezeu să te odihnească în pace și lumină, suflet drag și bun. Drum lin către îngeri, Mihaela! Condoleanțe familiei îndurerate!”, este unul dintre mesaje.
Un alt mesaj transmis arată că „Astăzi ne luăm rămas-bun de la Mihaela, un om care a plecat mult prea devreme dintre noi. Și-a dedicat viața pacienților, oferindu-le nu doar îngrijire, ci și speranță, blândețe și o empatie rar întâlnită. A lăsat în urmă amintirea unui suflet bun, luminos și a unui profesionist desăvârșit.”