Tragedie într-o vacanță în familie. Un băiețel de 5 ani a murit din cauza unei boli extrem de rare
O vacanță în familie s-a transformat în tragedie după ce un băiețel în vârstă de doar 5 ani a murit în urma unei afecțiuni extrem de rare. Totul a început cu o simplă durere de stomac, pe care părinții au observat-o în timpul unei vizite la rude. Starea copilului s-a înrăutățit rapid, iar medicii nu l-au mai putut salva, potrivit Wowbiz.
Terese Peden și soțul său, Viet Vu, se aflau împreună cu cei doi copii în statul Oregon, unde ajunseseră la sfârșitul lunii iunie. În a patra zi a sejurului, băiatul pe nume Justin a început să aibă dureri abdominale, însoțite de greață și o stare accentuată de slăbiciune. Pe 3 iulie, mama l-a dus de urgență la spital, dar starea lui a continuat să se agraveze de la o zi la alta.
Medicii au suspectat inițial o problemă la apendice și au decis transferul copilului la un spital de pediatrie din Portland. Acolo, micuțul a fost internat la Terapie Intensivă și a fost conectat la aparate care să îi susțină funcțiile vitale. Cu toate eforturile depuse de cadrele medicale, băiatul s-a stins după câteva zile de spitalizare.
În urma investigațiilor, specialiștii au stabilit că minorul suferea de Sindromul de Scurgere Capilară Sistemică, numită și boala Clarkson. Este o boală foarte rară și gravă, în care lichidul se scurge din vasele de sânge în țesuturile corpului, provocând umflături mari, scăderea bruscă a tensiunii și complicații mortale. „5 zile în spital și s-a dus”, a povestit mama.
Datele medicale arată că de la descoperirea acestei boli în anii 1960 și până acum, în întreaga lume au fost înregistrate mai puțin de 500 de cazuri. Diagnosticul rar și felul iute în care a evoluat boala au lăsat familia fără putere în fața acestei pierderi.