Tragedie în Italia. Un român de 59 de ani a fost ucis după ce și-a apărat fiica în fața fostului partener
Un român în vârstă de 59 de ani și-a pierdut viața în Italia, în localitatea Porcia din provincia Pordenone. Incidentul s-a petrecut în după-amiaza zilei de 29 mai 2026, după ce bărbatul a intervenit pentru a-și apăra fiica în timpul unui conflict cu fostul partener al acesteia. Scenele violente s-au desfășurat în fața celor trei copii ai femeii, relatează BZI.
Agresiunea a avut loc într-o locuință de pe via Zuccolo, unde cetățeanul italian în vârstă de 50 de ani a mers pentru a discuta despre despărțirea de fosta sa parteneră. Întâlnirea a degenerat, iar femeia în vârstă de 39 de ani ar fi fost lovită cu o sticlă. După acest moment, ea s-a refugiat în baie alături de cei trei copii ai săi, cu vârstele de 16, 7 și 4 ani.
În acel moment a ajuns la locuință tatăl femeii, Marius Adrian Dorobanțu, care a intervenit pentru a-și apăra fiica. Conflictul dintre cei doi bărbați s-a transformat într-un atac mortal, iar fiica victimei a sunat la numărul de urgență 112 în jurul orei 15:30. Polițiștii l-au găsit pe român inconștient pe aleea din fața locuinței, cu răni grave la cap, iar medicii au fost nevoiți să declare decesul.
Primele cercetări indică faptul că victima ar fi fost lovită cu o piatră, anchetatorii ridicând de la fața locului mai multe probe, inclusiv o sticlă spartă, cioburi și o piatră. „Au fost ridicate mai multe probe. Există și o piatră, va trebui să verificăm dacă este cea folosită pentru a lovi victima și dacă a fost utilizat și alt obiect”, a declarat procurorul Pietro Montrone.
Principalul suspect este fostul ginere al victimei, Fabrizio Barberini, care a fost transportat cu un elicopter SMURD la spitalul din Udine. El le-ar fi spus salvatorilor „M-a masacrat”, însă medicii au constatat că nu prezintă leziuni vizibile. Suspectul a rămas internat sub supraveghere, iar ulterior a fost plasat în arest preventiv și este cercetat pentru omor.
Autoritățile au precizat că înainte de acest incident nu existaseră solicitări de intervenție ale poliției la adresa respectivă pentru cazuri de violență domestică. Trupul neînsuflețit a fost pus la dispoziția autorităților judiciare, iar familia a organizat funeraliile în Italia. „Te-au smuls din viață în timp ce ne protejai viețile: ultimul tău, imens gest de iubire. Într-o zi ne vom regăsi, acolo unde durerea nu există și timpul nu ne mai poate despărți. Până atunci, vei trăi în noi, pentru totdeauna”, a scris familia în anunțul funerar.