A strâns asta în mână și focul l-a ocolit! Miracolul trăit de un tânăr în infernul din Crans-Montana

La trei zile de la incendiul devastator izbucnit într-un club din stațiunea elvețiană Crans-Montana, noi mărturii incredibile ies la iveală. În timp ce bilanțul tragediei indică zeci de decese și sute de persoane rănite grav, apar relatări despre supraviețuiri care par desprinse din filme, în contextul în care mulți tineri sunt încă dați dispăruți în urma infernului de pe pârtie.

Printre supraviețuitori se numără și un tânăr a cărui poveste a uimit martorii. Prietena acestuia susține că bărbatul, realizând că nu mai are nicio cale de scăpare din clubul cuprins de flăcări, a ales să se lase în voia credinței. Acesta și-ar fi strâns puternic cruciulița în mâini, rămânând nemișcat în timp ce focul mistuia totul în jurul lui, fără însă a-l atinge direct.

„Am un prieten de-al meu ce nu a putut ieşi şi el doar s-a aşezat şi şi-a ţinut crucea în mână şi focul l-a evitat, focul pur şi simplu nu l-a atins. Focul era în jurul lui, dar nu asupra lui şi a supravieţuit din fericire”, a declarat o tânără, citată de stirilekanald.ro, care preia informații de la observatornews.ro.

În paralel cu aceste mărturii, au fost făcute publice imagini din momentele inițiale ale incendiului, care surprind o reacție neașteptată a celor prezenți. În loc să fugă imediat, unii tineri filmau flăcările care se extindeau rapid pe pereți, fără a percepe pericolul iminent. „Copiii înregistrează când a luat foc pe pereţi şi ei filmează ca o glumă chestia asta”, a explicat George, unul dintre salvatorii care au intervenit la fața locului.

Acest comportament, care poate părea bizar pentru un observator extern, este explicat de specialiști ca fiind o manifestare psihologică tipică. Medicul psihiatru Gabriel Diaconu precizează că astfel de gesturi apar în urma unui șoc emoțional extrem, care blochează instinctul de conservare pentru o scurtă perioadă.

„Evident comportamentele privite din afară sunt stupide sau par copilăreşti, dar de fapt reprezintă reacţia acută la stres a persoanelor. Sunt situaţii în care oamenii pentru primele 25-30 de secunde oamenii nu au un răspuns adecva”, a declarat Gabriel Diaconu. Tragedia din Elveția a lăsat în urmă numeroase victime, existând suspiciuni că printre persoanele dispărute sau decedate s-ar putea afla și un cetățean român.

[article_sources]
Etichete:
2026 - Ediție Specială. Toate drepturile rezervate!