Preotul Clement Popa a murit într-un incendiu care i-a cuprins casa din Onești. O femeie a ajuns la spital
Preotul Clement Popa, în vârstă de 66 de ani, a murit într-un incendiu care i-a cuprins locuința din cartierul Slobozia, municipiul Onești, în noaptea de 16 aprilie 2026. O femeie de 53 de ani a suferit un atac de panică și a fost transportată la spital.
Identitatea bărbatului a fost relatată de WOWbiz. Potrivit Știripesurse, care citează autoritățile din Bacău, incendiul a afectat aproximativ 200 de metri pătrați.
„În cursul nopții de 16 aprilie a.c., pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință situată în municipiul Onești, strada Siliștei, cartier Slobozia”, au transmis autoritățile.
La sosirea echipajelor, flăcările cuprinseseră locuința, construită cu parter și mansardă. Pompierii au găsit în interior trupul carbonizat al bărbatului și au acționat pentru a preveni reaprinderea focului.
„La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei locuințe cu regim de înălțime parter plus mansardă, pe o suprafață de aproximativ 200 mp, existând suspiciunea surprinderii unor persoane în interior. Din nefericire, în interiorul locuinței a fost identificată o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 66 de ani, carbonizată. Totodată, o femeie în vârstă de 53 de ani, care a suferit un atac de panică, a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe Onești”, conform sursei citate.
Potrivit Observator, bărbatul ieșise din casă, însă s-a întors pentru că uitase ceva în interior. Potrivit unor martori, femeia ar fi ieșit pe geam și s-ar fi salvat la timp.
Cauza probabilă a incendiului ar fi fost o lumânare sau o candelă aprinsă.