Skip to main content
Logo Editie Speciala

Daniela de la Casa iubirii, afectată de despărțirea de Valentin. Ce a publicat concurenta pe TikTok

Daniela, concurentă la „Casa iubirii”, a publicat un videoclip pe TikTok după ce Valentin a decis să pună capăt relației lor. Vizibil afectată de despărțire, tânăra s-a filmat pe melodia „Uneori”, interpretată de Călinacho.

Suferința Danielei a fost vizibilă și în cele două ediții recente ale emisiunii, potrivit informațiilor publicate de Kanal D. În videoclipul postat pe contul său oficial de TikTok, pe fundal se aude următorul fragment muzical:

„Știu că totu-i trecător
E mult mai bine pentru noi
Și nu-nseamnă că-mi este dor
Doar că mai stau și mă gândesc uneori ”

Postarea a atras numeroase reacții din partea susținătorilor concurentei. Aceștia au transmis mesaje de încurajare și au încercat să îi ridice moralul după despărțire.

„Suntem alături de tine, inima noastră”, a fost unul dintre mesajele primite de Daniela. Un alt susținător a scris: „Tu nu ai pierdut nimic, el a pierdut comoara vieții lui”.

Un comentariu mai amplu a descris felul în care unii dintre urmăritori au perceput relația și despărțirea celor doi:

„Ai iubit sincer, dar ai iubit pe cine nu trebuia. Ai spus intr o gala ca ori e iubirea vietii tale, ori dezamagirea vietii tale. Din pacate pare ca el a ales sa fie dezamagirea. Dacă iubirea lui era sinceră, mai reziata 2 luni în contextul emisiunii și ar fi încercat și afară, acolo unde te-ar fi cunoscut exact așa cum ești tu.

Am plâns mulți odată cu tine, ne-am regăsit în tine și ți-am simțit suferința. Keep it up, girl! Suntem alături de tine așa cum putem și ține minte, lumea nu se termină odata cu prima dragoste. Acolo undeva este un barbat care va iubi tot ce Valentin a încercat să schimbe la tine”.

Raportează articolul

Daniela de la Casa iubirii, afectată de despărțirea de Valentin. Ce a publicat concurenta pe TikTok

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.