Skip to main content
Logo Editie Speciala

Zece zile de doliu în Dubai după moartea fratelui conducătorului emiratului, fost patron al echipei lui Reghecampf

Dubai a declarat zece zile de doliu după moartea lui Sheikh Ahmed bin Rashid Al Maktoum, fratele mai mic al conducătorului emiratului, Sheikh Mohammed bin Rashid Al Maktoum. Acesta a încetat din viață la vârsta de 76 de ani, iar drapelele vor fi coborâte în bernă până pe 30 septembrie.

Sheikh Ahmed a fost o personalitate importantă în sportul din Emiratele Arabe Unite. A fost președintele și patronul clubului de fotbal Al Wasl, echipă pregătită de Laurențiu Reghecampf între ianuarie 2019 și octombrie 2020.

De-a lungul timpului, a ocupat și funcția de vicepreședinte al Poliției și Securității Publice din Dubai. De asemenea, a fost președinte al ARM Holding, companie cu investiții în imobiliare, ospitalitate, telecomunicații și servicii bancare.

Fratele său, Sheikh Mohammed bin Rashid Al Maktoum, este vicepreședinte și prim-ministru al Emiratelor Arabe Unite, precum și conducător al Dubaiului.

În perioada de doliu, pe lângă arborarea drapelelor în bernă, posturile de radio pot difuza rugăciuni și versete din Coran. Unele evenimente de divertisment pot fi amânate sau anulate.

Raportează articolul

Zece zile de doliu în Dubai după moartea fratelui conducătorului emiratului, fost patron al echipei lui Reghecampf

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.