Skip to main content
Logo Editie Speciala

Iancu Sterp, despre accidentul trăit în copilărie. Duba în care se afla cu frații săi s-a răsturnat

Iancu Sterp a povestit că el și frații săi au fost implicați, în copilărie, într-un accident rutier la întoarcerea de la mare. Duba în care se aflau a ieșit de pe șosea, s-a răsturnat și s-a izbit de un stâlp, iar sora sa, Ileana, a suferit o fisură la bazin. Toți au ajuns în viață la spital.

În podcastul realizat de Mădălina Mariș, Iancu a relatat că familia se întorcea după o săptămână petrecută la mare. Culiță Sterp a condus aproximativ 100 de kilometri, apoi a oprit pentru că îi era somn.

Iancu, Ileana, Geta și o altă fată dormeau pe o saltea, în spatele dubei de marfă. Potrivit relatării, un alt băiat a ajuns ulterior la volan și a adormit în timpul mersului, iar accidentul s-a produs în cursul nopții.

„Era să murim atunci. După ce am plecat la mare, prima dată când am văzut marea, nu îmi venea să cred. Pentru mine a fost vis.

Am stat o săptămână acolo, ne-am distrat. Prima dată când am fost noi la mare. Culiță a fost la discotecă seara cu Ileana.

Au venit dimineața târziu, iar ziua trebuia să plecăm spre casă. A mers Culiță vreo 100 de km, el conducea, el avea permis. A tras pe dreapta după vreo 100 de km, „mi-e somn, nu mai pot.”

Eu cu Ileana, Geta și cealaltă fată dormeam în spate pe o saltea. Era dubă de marfă. Se făcuse noaptea, pe la 2.

Culiță era la volan cu băiatul acesta, a adormit și el pe umărul lui Culiță. Într-o curbă și el a adormit. S-a băgat duba aia într-un șanț, s-a întors cu roțile în sus și s-a izbit de un stâlp.

Stătea cu roțile în sus. Eu atât îmi aduc aminte, parcă era un coșmar. Geta, sora mea, zbiera: “N-am aer.”

Erau păturile peste ea, pe față. Noi nu ne-am trezit la accident. Eu m-am trezit la câteva secunde după ce s-a izbit duba, nu chiar atunci.

Erau și niște roți de rezervă în spate. Alea au dat în sora mea, Ileana, în bazin. I s-a fisurat bazinul.

S-au dus la 2 noaptea: “haideți că au avut copiii accident.” (n.r. la mama Geta) A tras repede ceva pe ea, suna, nu răspundea nimeni. Ea a luat-o pe jos către oraș.

Se ruga la Dumnezeu: “Doamne, măcar unul să-mi fi lăsat în viață.” Toți am fost în viață când am ajuns la spital.”, a povestit Iancu Sterp.

În aceeași discuție, Iancu Sterp a vorbit și despre plata consumației la întâlniri. El a spus că nu înțelege comportamentul unui bărbat care îi cere unei femei să împartă nota și a povestit că obișnuia să achite mesele inclusiv atunci când ieșea cu prietenii.

„Eu am fost mână largă. Poate nici ca mine, că ieșeam cu 10 prieteni, tot eu plăteam masa. Eram cu prietenii, nu cu o femeie, ca să zic.

Dacă eu, la prieteni, păi la o femeie… Nici ca mine, mână largă, dar oricum, o femeie, când vede… Eu așa o văd, să mă pun un pic în locul vostru. Să ieși cu un bărbat din ăsta scârțar.

Poate să fie rupt din soare. Te-a pus să împarți nota? Du-te!

Nu-mi trebuie să te văd nici în poză. De asta, multe femei, că mai văd multe femei frumoase, sunt cu bărbați cu un pic de chelie, un pic de burtică. Dar omul ăla are creier, te face să râzi, e bărbat, aduce bani în casă.

Contează și asta, să știi că ești capabil. Din moment ce aduce bani în casă, e capabil. Are un haz.

O femeie nu e pe interes pe chestia asta. O femeie iubește asta la un bărbat. Eu așa cred.

Noi, bărbații, suntem oricum mai urâți. Că femeile sunt frumoase, noi, bărbații, nu trebuie să fim frumoși. Or fi și materialiste.

Acum, când e una de 20 cu unul de 80, nu poți să vorbești. În mare parte, eu cred că pe voi, femeile, astea vă atrag la un bărbat: să te facă să râzi, să aibă un pic de haz, să aibă aici (n.r. la cap), să nu aibă aici (n.r. mușchi).

Aici, dacă are, e în plus. E ok. Vine de la sală, tatuat, depilat, pensat, deschide gura și vezi că bate vântul.

Eu nu cred că te atrage deloc bărbatul acela. Și atunci, mai bine unul cu un pic de chelie, un pic de burtică, dar știe să vorbească. E deștept, e capabil.

100% te atrage mai mult. Eu așa cred. Dacă simți că duci totul singură, că tragi mult și primești puțin… Groaznic, Doamne ferește.

(n.r. cum s-ar simți dacă o femeie i-ar plăti) Nu e vorba de materialistă. Eu, când ieșeam, plăteam la toată masa, cu prietenii, dar să ies cu o femeie”, a spus Iancu Sterp.

Raportează articolul

Iancu Sterp, despre accidentul trăit în copilărie. Duba în care se afla cu frații săi s-a răsturnat

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.