Mărturiile dramatice ale soției arbitrului Gheorghe Moldovan. Cum s-a petrecut tragedia în fața copiilor

Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor pe 28 septembrie, împușcându-se în cap sub privirile soției și ale copiilor, în curtea locuinței familiei. Tragedia a fost precedată de un conflict în care bărbatul a amenințat cu arma, în timp ce soția sa, Irina, a încercat disperată să îl oprească.

Ziua tragediei a început aparent fără semne ale nenorocirii, bărbatul venind cu flori și purtând un tricou cu un mesaj controversat. Situația a degenerat rapid după ce acesta a scos o armă și a amenințat că se sinucide.

„Pe 28 septembrie, ziua tragediei, Gheorghe a intrat în ogradă, în curte, cu toate că el nu avea voie. A venit cu două buchete de flori și tatăl meu l-a văzut. S-a gândit cumva: „Poate a venit să-și ceară iertare, să se împace”, nu știu. A dat bună dimineața, s-a întors și a plecat. Tatăl meu nu i-a spus absolut nimic.

El a intrat în curte, copilașii au ieșit afară la întâmpinarea lui, l-au cuprins, discutau. Între timp, am ieșit și eu afară și absolut nici gând, adică n-aveam cum să-mi dau seama. Chiar zâmbeam, vorbeam cu el. El a venit, mi-a dat florile și eu l-am întrebat: „Cu ce ocazie mi-ai adus flori?” Și el a zis: „Pentru tine”, așa mi-a dat un răspuns.

Apoi i-a dat telefonul, i l-a dat fetiței noastre, iar eu am întrebat: „Dar pentru ce i-ai dat telefonul? Vrei să-ți cumperi poate un model mai nou?” Eu o luam ca pe o glumă. Absolut deloc nu m-am gândit la ceea ce se poate întâmpla.

Apoi l-am întrebat de tricou, pentru că era îmbrăcat într-un tricou pe care era scris „Divorțul ucide, femeia omoară”. Și l-am întrebat: „Vrei să te duci undeva, la vreun miting? Ai ceva planuri?” În acel moment eu am vrut să mă întorc înapoi în casă să-mi iau geanta sau telefonul și el zice: „Stai!”, mărturisește tânăra.

Irina a povestit cum s-a desfășurat tragedia sub ochii ei și ai copiilor, menționând că a încercat să îl oprească și să îl ajute până în ultima clipă.

„Și eu mă opresc, mă întorc și-l văd pe el cum scoate arma. O ținea la brâu, a scos arma și a pus-o la cap. M-am năpustit asupra lui ca să-l opresc, sunt imagini video unde eu pot să dovedesc lucrul ăsta, pentru că eu nu mi-am dorit. Mi-am pus chiar viața în pericol ca să-l opresc pe el. M-am străduit până la ultima secundă să-l opresc, ca să nu facă asta.

După ce eu m-am aruncat asupra lui ca să-l opresc, el a împușcat în mașină de două ori, cumva, cred că cu scopul ca să mă sperie, ca eu să mă feresc, să înțeleg că uite, e chiar periculos.

Dar eu, mai departe, asupra lui, l-am oprit. Chiar i-am luat arma de la cap. El a pus-o iarăși la. Așa a fost și a doua oară, apoi a văzut că pierde situația de sub control și s-a împușcat în cap. În acel moment eram în șoc total, tremuram toată, eram speriată. Fetițele stăteau pe prag și priveau toată scena asta.

În momentul când s-a întâmplat asta, am lăsat tot și am fugit repede în casă să sun la 112. Zic: „Poate, nu știu, poate îl salvează. Fiecare secundă contează.”

Copilașii s-au dus toți deasupra lui și stăteau și plângeau. Au început toți să plânge și era așa… foarte, foarte strașnic. Stau copiii și se uită la asemenea scene. Atunci tatăl meu s-a apropiat, a luat fetele foarte repede și le-a dus în casă, să le liniștească cât de cât. A venit ambulanța, dar, cu părere de rău, au spus că nu mai au ce să-i facă, că este sfârșitul. Eu refuzam, refuzam să cred că e adevărat. Refuzam să cred că asta cu adevărat s-a întâmplat. Nu, nu puteam să accept”