Skip to main content
Logo Editie Speciala

Asistent medical de 35 de ani, găsit decedat în spitalul din Bicaz. Cauza morții va fi stabilită prin necropsie

Un asistent medical în vârstă de 35 de ani a fost găsit decedat luni dimineață într-o încăpere a Centrului de Primire Urgențe a Spitalului Orășenesc „Sf. Ierarh Nicolae” din Bicaz.

Octav a fost descoperit fără viață de unul dintre colegii săi, care a alertat imediat autoritățile printr-un apel la numărul unic de urgență 112.

În urma examinării inițiale efectuate de polițiști, pe corpul bărbatului nu au fost identificate leziuni vizibile. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț pentru efectuarea necropsiei.

„Polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat de 37 de ani cu privire la faptul că un bărbat de 35 de ani, angajat al Spitalului orășenesc Bicaz, ar fi fost găsit decedat într-o cameră a centrului de primire urgențe”, au transmis reprezentanții Poliției Neamț.

Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită de medicii legiști în urma necropsiei. Anchetatorii continuă cercetările pentru a lămuri toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Vestea dispariției fulgerătoare a generat un val de emoție în rândul colectivului medical. Reprezentanții unității sanitare au transmis mesaje de condoleanțe și au subliniat profesionalismul de care tânărul a dat dovadă.

„Octav a plecat dintre noi mult prea devreme, în timp ce se afla la datorie, lăsând în urmă o durere greu de exprimat în cuvinte”, au transmis reprezentanții Spitalului Bicaz.

Reprezentanții spitalului au adăugat că „rămân însă amintirile, respectul și recunoștința pentru omul profesionist care a fost”.

„Drum lin către ceruri, Octav! Vei rămâne în amintirea noastră.”

Raportează articolul

Asistent medical de 35 de ani, găsit decedat în spitalul din Bicaz. Cauza morții va fi stabilită prin necropsie

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.