Skip to main content
Logo Editie Speciala

Tragedie la spitalul din Bicaz. Un asistent medical a fost găsit fără suflare în camera de gardă

Asistentul medical Octav Fluerașu, în vârstă de 35 de ani, s-a stins din viață la Spitalul Orășenesc „Sf. Ierarh Nicolae” din Bicaz, fiind găsit fără suflare într-o cameră de gardă de către un coleg. Tânărul era apreciat atât pentru profesionalismul său, cât și pentru implicarea activă în numeroase proiecte de voluntariat.

Trupul neinsuflețit al acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț pentru efectuarea autopsiei și stabilirea cauzei exacte a decesului.

„Polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz, au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat de 37 de ani, cu privire la faptul că, un bărbat de 35 de ani, angajat al Spitalului orășenesc Bicaz, ar fi fost găsit decedat, într-o cameră a centrului de primire urgențe.

Acesta nu prezenta leuzini vizibile pe suprafața corpului, fiind transportat la Serviciul Medicină Legală Neamț, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului,” a transmis Poliția Neamț.

Vestea tragică a provocat un șoc imens în rândul colegilor și apropiaților. Prietenul său, Ionuț Ursu, i-a adus un omagiu emoționant în mediul online.

„Scriu aceste rânduri cu lacrimi în ochi și cu o durere pe care cu greu o pot pune în cuvinte. Nu știu cum să scriu despre tine la trecut și poate că nici acum nu pot să accept că a venit momentul să îți spun „adio”.

Octav Fluerasu, asistent medical specialist și membru al familiei Volunteer for Life, ai fost pentru mine mult mai mult decât un coleg. Ai fost un prieten adevărat. Un om cu care am împărțit ani din viață, drumuri lungi, proiecte, intervenții, bucurii, oboseală, emoții și momente pe care nu le voi putea uita niciodată.

Ani la rând am mers împreună acolo unde oamenii aveau nevoie de noi. Am fost împreună în acțiuni de voluntariat, în intervenții în urma dezastrelor naturale, în proiecte medicale, sociale și educaționale. Am văzut împreună suferință, dar am văzut și speranța pe care o poți reda unui om atunci când alegi să îi întinzi mâna.

Ai fost alături de noi și în cadrul Dental Life Social Tașca, unde ai pus suflet în fiecare lucru pe care l-ai făcut. Pentru tine, a ajuta nu a fost niciodată doar o obligație. A fost un mod de a trăi.

În toți acești ani ai fost prezent în viața noastră și în viața comunităților în care am desfășurat proiecte. Nu te-ai dat înapoi de la greu. Nu ai căutat scuze. Nu ai întrebat ce primești în schimb. Atunci când era nevoie de tine, erai acolo.

Ca asistent medical, inclusiv în activitatea desfășurată la Spitalul Orășenesc Bicaz, ai demonstrat profesionalism, responsabilitate și, mai presus de toate, omenie. Pentru fiecare pacient care ți-a cerut ajutorul ai încercat să găsești o soluție. Ai știut să fii aproape de oameni atunci când le era teamă, când îi durea și când aveau cea mai mare nevoie să simtă că nu sunt singuri,” au transmis Ionuț Ursu și echipa Volunteer for Life.

Raportează articolul

Tragedie la spitalul din Bicaz. Un asistent medical a fost găsit fără suflare în camera de gardă

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.