Skip to main content
Logo Editie Speciala

Accident grav pe un drum forestier în Timiș. Un om și-a pierdut viața și un altul a ajuns la spital

Un bărbat și-a pierdut viața, iar altul a fost rănit sâmbătă seară, 3 octombrie, în urma unui incident rutier produs pe un drum forestier din apropierea localității Tomești, județul Timiș. La fața locului au intervenit pompierii de la Stația Făget și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

În urma evenimentului, șoferul autoturismului a fost transportat la Spitalul Orășenesc Făget, fiind conștient și cooperant. Din nefericire, celălalt bărbat a fost găsit cu leziuni incompatibile cu viața.

„Din nefericire, un bărbat prezintă leziuni incompatibile cu viaţa. Conducătorul autoturismului este transportat la Spitalul orăşenesc Făget, conştient, cooperant”, a precizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiş, potrivit News.ro.

Un alt incident rutier s-a produs vineri, 2 octombrie, tot în județul Timiș, după ce un motociclist în vârstă de 49 de ani a fost rănit în municipiul Timișoara. Ac Acesta a fost lovit de o mașină condusă de o femeie de 48 de ani, care efectua o manevră de mers înapoi.

Bărbatul a fost transportat la spital, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Tot sâmbătă, 3 octombrie, un bărbat în vârstă de 73 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un tren pe Magistrala 300, între Crivina și Brazi, în județul Prahova.

„Poliţiştii din cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Prahova au fost sesizaţi, la data de 3 octombrie 2026, cu privire la faptul că, în zona staţiei CF Brazi, la km feroviar 49+900 m, o persoană ar fi fost accidentată mortal de un tren care circula pe ruta Bucureşti Nord – Bacău”, a transmis IPJ Prahova.

„La faţa locului au intervenit de urgenţă poliţiştii, care au demarat cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului. Victima a fost identificată ca fiind un bărbat, de 73 de ani, din judeţul Prahova, care prezenta leziuni incompatibile cu viaţa”, se mai arată în informarea oficială.

Raportează articolul

Accident grav pe un drum forestier în Timiș. Un om și-a pierdut viața și un altul a ajuns la spital

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.